Trei adolescenți s-au bătut pe o stradă din Bistrița. Doi au fost arestați

Trei tineri din Bistrița, cercetați pentru lovire sau alte violențe, au fost reținuți de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.

La data de 6 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate și probelor administrate polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat și depistat trei tineri, cu vârste cuprinse între 16-18 ani, toți din Bistrița, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. După audieri, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore.


În fapt, la data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Gheorghe Șincai din Bistrița, a avut loc o agresiune, iar unul dintre tinerii implicați are nevoie de îngrijiri medicale, fiind ulterior transportat la spital.

Cazul a fost preluat de polițiștii specializați în investigații criminale, iar din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în seara de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 20.30, cei trei tineri cu vârste cuprinse între 16-18 ani, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiu, ar fi agresat și lovit cu un box, pe alți trei tineri de 17 ani.

Ieri, 7 noiembrie, cei trei tineri bănuiți de comiterea faptelor au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a doi din tinerii în cauză și arest la domiciliu pentru 30 de zile, față de cel de-al treilea.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea faptelor.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing