Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș sau, cum îi spunem noi, Ţăgârlaş de la oraş, fără a fi ironici, ci din respect pentru erudiţia sa, ar putea lua premiul pentru cele mai sforăitoare discursuri politice. Cu o capacitate intelectuală cu muuuuult peste medie, Ţăgârlaş transformă orice moment banal într-unul de o însemnătate planetară, dând dovadă de implicare profundă în problemele comunităţii... la nivel de vorbe.

Discursurile sale și elaborate sunt percepute de mulți drept „sforăitoare” – pline de clișee, cu pasaje grandioase, dar care rareori oferă soluții concrete sau idei clare pentru problemele reale ale alegătorilor. Adesea, el folosește cuvinte pompoase și construcții complexe care, deși impresionează poate la prima vedere, nu aduc neapărat claritate sau substanță. Astfel, mesajele lui devin pentru mulți mai degrabă zgomot de fundal decât voci care să propună soluții semnificative.

În ultima perioadă, Ţăgârlaş a fost present la învestirile unor primari liberali din Maramureş, unde a transmis mesaje care îţi provoacă migrene când le asculţi. Un astfel de episode s-a petrecut la Săcel, acolo unde, printr-o moştenire "transpartinică", Ionuţ Dologa a devenit Primarul comunei, acesta candidând din partea PNL, după ce tatăl său, pesedist, a renunţat să mai candideze. O combinaţie politică de mizerie, despre care probabil vom vorbi cu altă ocazie, în urma căreia banul public a rămas în familie...

Aşadar, domnul senator Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a fost prezent la învestirea noului primar din Săcel, unde a avut un discurs desprins parcă din congresele unor epoci de tristă amintire. Şi ne spune că domnul primar trebuie să rămână un om dintre oameni, dar "nu neapărat să coboare", dar să înţeleagă nevoile oamenilor, pe care să "le traducă într-o dimensiune administrativă". Domnule senator, ești bine?

În final, domnul senator ne spune că nu a mai participat niciodată la un moment atât de... (țineți-vă bine!), atât de "intim", "în care tatăl îşi dă fiul comunităţii. Este şi o noţiune de sacrificiu, pentru că a face administraţie publică locală înseamnă o asumare". Şi am oprit aici discursul şi, implicit, tortura asupra creierului şi asupra bunului simţ.

Bă băieţi, noi înţelegem că ne credeţi proşti, că oricum vi se rupe de oameni şi că sistemul e în aşa fel construit încât, dacă aveţi primele poziţii pe nişte liste de partid, să continuaţi huzurul încă patru ani în Parlament. Dar n-aţi putea, măcar, să susţineţi un discurs decent, prin care să nu ne mai sfidaţi? Cum, domnule senator, sacrificiu? Aveți proprietatea termenilor? Ce sacrificiu face un primar, care merge la serviciu (când și dacă are chef, că nu-l pontează nimeni) pentru un salariu foarte bun, fără nicio responsabilitate reală? Sperăm, totuși, că n-ați făcut vreo referire biblică, subliminală, folosind cuvintele "tată, fiu și sacrificiu". Cum adică tatăl, adică fostul primar pesedist, şi-a dat fiul comunităţii? Păi funcția de primar se moștenește? Contează cine e tatăl unui candidat? Ați avut vreo înțelegere pentru a ieși primar cine vrea tatăl? Mă întreb și eu: oare nu erau oameni cu bun simț pe acolo, pe care să-i apuce jena când v-au ascultat?

Așteptăm cu nerăbdare și alte discursuri epice ale senatorului Țăgârlaș, acest demnitar de carieră, care și-a dedicat toată priceperea, energia și cunoștințele pentru binele maramureșenilor, sacrificându-se practic pentru binele țării și traducând nevoile oamenilor într-o dimensiune legislativă. 

COMENTARII

Eo

în 02.03.2025 ora 14:07:29 Eori a scris:

Lasă un răspuns

Lumea Trebuie Să Știe Asta" Partidele Politice De Tip Extremă, Extremă Dreapta, Extremă Stânga, Și Tot Ce Ține De Extremă, Nu Sunt Bune; Există Internet Pentru Informare Despre Fiecare Partid Politic În Parte Din Fiecare Țară A Lumii, Se Poate Vedea Pe Site-ul Wikipedia Informații Despre Fiecare Partid Politic, Dar Și Pe Alte Site-uri De Pe Internet,Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Acest Video Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine: https://m.youtube.com/watch?v=O5vB9Jb_WfU Unde Scrie Extremă, Extremă Dreapta, Extremă Stânga, Nu Este Bun; Partidele Rele Sunt: AUR, SOS RO, POT Partidele Politice Bune, Sunt Cele De Tip: Centru, Centru Stânga, Centru Dreapta, Stânga, Dreapta, Spre Exemplu: Partidul Social Democrat - PSD Partidul Național Liberal - PNL Uniunea Salvați România - USR Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

DI

în 02.11.2024 ora 10:50:42 Diana Ionescu a scris:

Lasă un răspuns

Din acest articol reiese o răutate fără margini. Eu m-am uitat la activitatea lui parlamentară şi am văzut că nu a stat degeaba. Tocmai de aceea îl voi vota pe Țâgârlaş!

CC

în 02.11.2024 ora 15:10:26 Covaci Costel a scris:

Lasă un răspuns

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

io

în 31.10.2024 ora 20:32:07 ionica a scris:

Lasă un răspuns

pe măsura partidului şi a candidatului Ciucă...adică zero barat...


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Eori

05.03.2025

Lumea Trebuie Să Știe Asta Despre Cabluri USB: Toate Cablurile USB De Încărcare A Telefonului, Se Pot Verifica Dacă Sunt Funcționale, Ori Defecte, Cu Aplicația Ampere ! În Aplicația Ampere Trebuie Să Afișeze O Intensitate De Încărcare Minim 500mA Pentru A Indi...

Hoți de cablu din cupru, identificați și reținuți de polițiștii din Zalău

Eori

03.03.2025

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale ...

Prof.dr. Leonard Azamfirei: 'Spitalul Universității de Medicină din Târgu Mureș, primul smart hospital din România, se va construi rapid şi va fi unic în Europa de Est'

Eori

03.03.2025

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale ...

Abonamente de transport în comun gratuite pentru studenții înscriși la Universitatea de Stiințe Agricole și Medicină Veterinară

Eori

02.03.2025

Lumea Trebuie Să Știe Asta" Partidele Politice De Tip Extremă, Extremă Dreapta, Extremă Stânga, Și Tot Ce Ține De Extremă, Nu Sunt Bune; Există Internet Pentru Informare Despre Fiecare Partid Politic În Parte Din Fiecare Țară A Lumii, Se Poate Vedea Pe Site-ul Wi...

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing