Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

Preotul Gabriel-Viorel Gârdan, coordonatorul Centrului de servicii sociale „Sfântul Gheorghe” din localitatea Românași, județul Sălaj, a fost distins duminică cu Ordinul „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție acordată clericilor din Biserica Ortodoxă Română.

Distincția i-a fost înmânată de Episcopul Petroniu al Sălajului, la finalul Sfintei Liturghii oficiată în Parohia Românași, comunitate păstorită de pr. Gabriel-Viorel Gârdan.

Programul liturgic a inclus și slujba Parastasului pentru pr. Gheorghe Gherman, fondatorul Centrului de servicii sociale „Sfântul Gheorghe” din Românași, de la adormirea căruia s-au împlinit doi ani.

Manifestările au continuat cu ceremonia de dezvelire a unui bust al pr. Gheorghe Gherman, amplasat în fața centrului de servicii sociale, care a fost ulterior binecuvântat de Preasfințitul Părinte Petroniu.

Centrul pentru persoane vârstnice funcționează ca serviciu social în regim rezidențial, oferind o gamă extinsă de servicii adaptate nevoilor specifice ale vârstnicilor. Beneficiarii se bucură de condiții excelente, care includ cazare confortabilă, prepararea și servirea meselor, suplimente nutritive, îngrijire socio-medicală, evaluarea personalizată a nevoilor, activități de socializare și petrecere a timpului liber, dar și programe de recuperare și reabilitare.

Detalii suplimentare aici: basilica.ro

Foto: Episcopia Sălajului

COMENTARII

nt

în 09.11.2024 ora 07:21:31 nu-i treaba ta a scris:

Lasă un răspuns

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunteti mai mult decat o gramada. la munca nu la intins mana, multpreafericitiilor


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing