Razie pe Pirită în Baia Mare. Ce au găsit polițiștii

Am avut o acțiune de amploare a polițiștilor băimăreni într-unul dintre cele mai rău văzute locuri din municipiu, respectiv zona Pirită.

„Pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică și creșterii siguranței cetățenilor, ieri, polițiștii de ordine publică și investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, sprijiniți de polițiștii locali, reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială și jandarmii maramureșeni, au acționat în zona Pirită.

Acțiunea a vizat persoanle predispuse la comiterea de fapte penale sau contravenționale, prevenirea criminalității stradale, dar și identificarea anumitor persoane și bunuri date în urmărire, care locuiesc fără forme legale în acea zonă, bunuri provenite din comiterea de infracțiuni, persoane care se sustrag urmăririi penale sau depistarea persoanelor împotriva cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei închisorii.

Peste 100 de persoane au fost verificate de polițiști prin intermediul aplicației E-DAC, fapt pentru care două persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Baia Mare pentru aplicarea unor măsuri judiciare. De asemenea, o persoană a fost depistată cu HIT într-o bază de date, fiind luate măsurile legale care se impun”, arată IPJ Maramureș. 

Băimărenii trebuie să știe că polițiștii din orașul de pe Săsar monitorizează starea de fapt pentru ca cetățenii să se simtă în siguranță, iar orice fapte de natură penală sau contravențională sa fie combătute.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing