Polițiștii mureșeni, alături de sute de copii, la Festivalul Dovleacului de la Sovata
Vineri, 11 octombrie 2024, polițiștii de la mai multe structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost prezenți la Festivalul Dovleacului din Sovata, unde au organizat activități interactive, pentru sute de copii, pe subiectul siguranței.
Astfel, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, împreună cu Polițiștii stațiunii Sovata, au întâmpinat cu jocuri și activități interactive, adaptate vârstei, sute de copii.
De asemenea, alături de polițiști s-au aflat specialiști ai Agenției Naționale Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Târgu Mureș.
Scopul tuturor activităților a fost de a sublinia și a-i determina pe cei mici să înțeleagă și să aplice principalele reguli de siguranță, pentru a preîntâmpina victimizarea lor în diferite domenii.
Fie ca a fost abordat segmentul rutier, cel al siguranței la unitățile de învățământ, rătăcirile sau disparițiile, importanța informării părinților sau a cadrelor didactice, copiii au avut astfel ocazia de a învăța, într-un mod interactiv, care sunt cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmeze pentru a se afla în siguranță.
În aceeași manieră, aceștia au înțeles că activitățile derulate de polițiști sunt dedicate protejării lor și a celor apropiați, iar sesizarea faptelor antisociale și solicitarea sprijinului în situații dificile este esențială.
Cei mici au mai avut ocazia de a observa îndeaproape autospeciala de poliție și trusa criminalistică, urmărind cum se relevă și ridică urmele papilare și care sunt aparatele pe care le utilizează polițiștii rutieri pentru depistarea participanților la trafic care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Nu au lipsit intervențiile câinelui de urmă, care sprijină polițiștii în activitățile curente.
Polițiștii desfășoară periodic astfel de activități, prevenirea victimizării minorilor fiind o prioritate.
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
S F
13.11.2024Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea
nu-i treaba ta
09.11.2024mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...
nu-i treaba ta
09.11.2024Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...
la articolul Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Covaci Costel
02.11.2024Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !
la articolul Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară
COMENTARII