Mihaela Pleşa, o americancă de origine română, cu bunici din Cluj, aleasă în Camera Reprezentanţilor din Texas

Mihaela Pleşa, o americancă de origine română, a fost aleasă în Congresul american, în Camera Reprezentanţilor din statul Texas. Ea reprezintă Partidul Democrat. Mama sa a fost traducătoarea Nadiei Comăneci.

La 39 de ani, ea reprezintă Partidul Democrat. De asemenea, se află la al doilea mandat în legislativul statului american, după o victorie împotriva contracandidatului republican, Steve Kinard, cu 52% din voturi, potrivit rezultatelor finale neoficiale ale alegerilor publicate de oficialii electorali din comitatul Collin, potrivit Dallas Morning Post.

„Aceasta nu este victoria mea, aceasta este o victorie pentru comunitatea mea şi o victorie pentru Texas. Această cursă arată că atunci când te concentrezi pe probleme, câştigi. Am condus această cursă pe educaţia publică, accesul la îngrijirea sănătăţii şi menţinerea extremismului în afara Legislativului. Am arătat că acestea sunt lucrurile pe care le doresc locuitorii din Collin County”, a declarat Mihaela Pleşa, potrivit sursei citate.

În 2022, Mihaela Pleşa, a devenit primul democrat din ultimii aproape 30 de ani care a câştigat un loc din comitatul Collin în Camera Reprezentanţilor din Texas.

Mihaela Pleşa a precizat că a avut bunici din Cluj, iar mama ei a fost traducătoarea Nadiei Comăneci.

„Bunicul meu a fost din Ardeal, din Cluj, iar mamaia şi mama sunt din Bucureşti. Au venit în 1969-1970 în California şi s-au stabilit acolo. Mama mea a fost traducătoarea Nadiei Comăneci. Familia mea a ţinut foarte mult la cultură şi au vrut ca eu să ştiu româneşte. Familia mea a contruit şi biserici în California şi în Texas”, a declarat Mihaela Pleşa, potrivit sursei citate.

Foto: Dallas Morning Post

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing