Jumătate din noul pod peste Tisa de la Sighet e gata
Lucrările la noul pod peste Tisa de la Sighetu Marmației au ajuns la un stadiu de 50%, potrivit reprezentanților Ministerului Transportului, care au fost recent în zonă pentru a vedea pe viu stadiul lucrărilor la acest obiectiv extrem de important mai ales pentru românii care trăiesc în Ucraina.
A fost finalizat podul provizoriu de acces pe malul drept (ucrainean), la clădirile administrative pentru Direcția Vămilor și Poliția de Frontieră sunt finalizate structurile de rezistență din beton armat și se execută zidăria interioară și exterioară, la hala de scanare, halele de control amănunțit mărfuri, hala de control amănunțit autoturisme sunt finalizate infrastructurile de rezistență, urmând să fie efectuate modificări pentru scanere și fluxuri de circulație, sunt finalizate lucrările aferente rețelor de apă potabilă, apă uzată și de colectare a apelor pluviale, respectiv au fost finalizate lucrările de montare a postului de transformare și rețelei de alimentare a acestuia”, spune Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Această investiție înseamnă 1,2 km construcție drum nou, va fi format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele - un pod pentru fiecare sens de circulație, cu o lungime totală de 268 metri, două benzi pe sens, trotuare, 5 poduri de desecare, o intersecție tip girație, un punct de frontieră.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
S F
13.11.2024Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea
nu-i treaba ta
09.11.2024mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...
nu-i treaba ta
09.11.2024Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...
la articolul Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Covaci Costel
02.11.2024Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !
la articolul Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară
COMENTARII