De ce regretă o tânără că s-a mutat din București în Cluj Napoca

„M-am mutat din București în Cluj și am învățat să apreciez mult mai mult orașul în care am crescut.

Știu că oamenii s-au săturat de această comparație, că e un subiect răsuflat și că probabil o să primesc mult hate de la clujeni pentru această postare, but here is my rant. Pentru puțin context: sunt născută și crescută în București, iar toată familia mea se află aici (de la părinți la bunici și chiar străbunici, până acum câțiva ani). Când am terminat facultatea, m-a bătut un gând să mă mut la Cluj, deoarece aveam destul de mulți prieteni și acolo și mă simțeam sufocată de București. Toate cunoștințele din Cluj îmi tot spuneau cât de „fain” e la Cluj, că Bucureștiul e un oraș murdar și neprietenos și că nu ar putea locui niciodată aici – mai pe scurt, că la Cluj sunt câinii cu covrigi în coadă. Din vizitele pe care le făcusem, mi se părea total diferit de București și m-am îndrăgostit de oraș. M-am mutat până la urmă în Cluj.

Mi-am găsit un job super ok (lucrez de acasă), mi-am făcut iubit destul de repede (el fiind motivul pentru care încă nu am părăsit orașul) și mi-am început ușor-ușor viața în Cluj.

Sunt de aproape trei ani în Cluj, iar după acești trei ani pot să spun că abia aștept să mă întorc în București. De fiecare dată când vin în vizită la ai mei, simt că reînvii. Clujul m-a făcut să mă îndrăgostesc din nou de București.

Câteva păreri după 3 ani de Cluj:

Orașul: mi-a rămas mic. Sunt o persoană căreia îi place super mult să meargă pe jos. M-am săturat să mă plimb în fiecare zi în aceleași locuri. Am învățat orașul pe de rost de la un capăt la altul. Centrul vechi îl faci în 15 minute pe jos. În București, pot face lejer 20k pași și nici măcar să nu părăsesc un sector. Simt că am făcut tot ce era de făcut în Cluj, în schimb, după 20 și ceva de ani de locuit în București, încă descopăr locuri noi.

Oamenii: inițial, mă deranja în București faptul că toată lumea se bagă în seamă cu tine. După 3 ani de Cluj, pot să zic că mi-e dor de small talk. Oamenii sunt mult mai reci, mai politicoși, dar în același timp, sunt destul de rigizi.

Mândria de clujean: mă termină. Nu am văzut niciodată în altă parte oameni mai mândri de orașul lor decât sunt clujenii. Înțeleg ideea de a aprecia orașul în care trăiești, dar asta o poți face și fără să spui cât de de căcat sunt celelalte orașe. Sunt sigură că după postarea asta o să fie comentarii de genul „avem deja destule vinituri la Cluj”, „din cauza voastră s-a stricat Clujul”, „nu te poți adapta aici, du-te acasă”, lucru care doar o să îmi întărească percepția. Da, la Cluj e altfel, dar nu neapărat în modul bun.

Evenimente: Clujul e un oraș mic. Un oraș care cere mult și oferă puțin. Există evenimente culturale, terase, dar nu pot fi comparate cu cele din București, și pe bună dreptate, când Clujul este cât 2 sectoare din București. Nu prea există lucruri de făcut în weekend. Dacă nu vreau să părăsesc orașul și să merg la pădure, pot doar ieși la terasele overpriced din centru cu servicii mediocre sau la același street food festival de e o dată la 2 luni. Deși pe cap de locuitor există mai multe terase în Cluj, nu prea se simte. Nu prea există expoziții, târguri, etc., iar cele care există sunt pe bani, comparativ cu București, unde poți găsi foarte multe activități fără să scoți $$ din buzunar.

Lipsa spațiilor verzi: foarte puține parcuri, comparativ cu București. În afara de Parcul Central, Cetățuia care mai are puțin și pica și Grădina Botanică, nu prea există parcuri amenajate unde te poți plimba mai mult de 10 minute (Parcul Pădurea Clujenilor nici nu se pune, că ala nu e parc…). Pe lângă asta, în Cluj nu există umbră aproape deloc, cel puțin în centru. Deși la București e mult mai cald vara, măcar există copaci.

Faptul că în afara de centru nu e nimic de făcut. Majoritatea cartierelor sunt cartiere-dormitor. În afara de Mărăști și Mănăștur, unde mai găsești câte o shaormerie, un restaurant sau un second-hand, celelalte cartiere abia au câte un Profi și un Mega Image.

Prețuri: nu mai am nimic de zis despre asta, pentru că deja e plin la știri despre prețurile din Cluj. Trăind aici o perioadă, ajunsese normal să mi se pară că un apartament de 50 mp să coste 150k euro (apartament pe care nici cu credit pe 30 de ani nu mi l-aș permite). Șoc și groază când m-am uitat la prețurile apartamentelor din București și am văzut că lucrurile nu stau chiar așa și că, în medie, la București sunt mai ieftine cu 1000€/mp. Da, poate nu sunt în zone așa bune, dar măcar nu trebuie să stai toată viața în chirie sau să te muți în Florești. Mi se pare și mai halucinant faptul că am văzut multe comentarii pe Facebook de la clujeni, la diferite postări despre imobiliare, unde sunt mândri că piața imobiliară e așa scumpă în Cluj. Observ cât de tare se chinuie unii dintre prietenii mei să supraviețuiască de la o zi la alta și mă întreb dacă chiar merită să trăiești aici. Își plătesc jumătate din salariu pe chirii și ies o dată pe lună în oraș, pentru că fiecare bănuț pe care îl câștigă e bine calculat.

Există și multe beneficii pe care Clujul le are, comparativ cu Bucureștiul, cum ar fi faptul că e curat, nu cad clădirile pe tine, nu sunt atâtea gropi în asfalt sau boschetari, dar astea cred că se datorează și faptului că e mult mai ușor să întreții un oraș de mărimea Clujului decât unul ca Bucureștiul. În același timp, infrastructura Clujului lasă de dorit, aeroportul din Cluj nu prea are destinații, iar în ultimul an vreo 8 din ele au fost scoase de tot. Dacă nu ești IT-ist sau ai firmă ta, nu prea o duci bine.

Bucureștiul s-a dezvoltat destul de mult de când am plecat eu și abia aștept să mă întorc pe plaiuri natale. Pot să spun că mă simt mai deprimată la Cluj decât m-am simțit vreodată în București. În București am simțit doar nervi, din cauza haosului, a oamenilor din trafic sau a mizeriei. Înțeleg că, dacă te muți dintr-un oraș mai mic în Cluj, poate părea wow sau dacă îți dorești o viață mai liniștită decât ceea ce oferă capitala, dar nu cred că a fost cazul meu și mi-am dat seama destul de târziu de ce mă simt atât de lipsită de viață.”