Când personalul silvic o dă în ilegalități. Percheziții în Maramureș

Pe raza județului Maramureș au avut loc ieri, 2 octombrie, mai multe percheziții domiciliare. Printre persoanele arestate s-a aflat și un lucrător silvic.

În data de 2 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au pus în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

„Concomitent, polițiștii au efectuat controale în patru locații din fondul forestier-rezervație naturală. Activitățile, desfășurate în municipiul Sighetu Marmației, au fost efectuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighet în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea de infracțiuni silvice și exploatare agregate minerale fără autorizație.

Acțiunile au urmărit documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Astfel, au fost prinse în flagrant delict opt persoane care exploatau agregate minerale fără autorizație.

Față de un bărbat, personal silvic, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. A fost aplicată măsura sechestrului pentru 48 de paleți de piatră exploatați fără autorizație, cinci autovehicule, un aparat tăiat piatra și o stație de cusut, despre care există indicii că ar fi fost folosite la activitatea infracțională.

De asemenea, în urma perchezițiilor au fost indisponibilizați 47.550 de euro, 19.218 lei, 13 telefoane mobile, unelte pentru exploatarea pietrei, aproximativ 50 mc material lemnos, bunuri susceptibile a proveni din activități infracționale.

În același context, în municipiul Sighetu Marmației a fost derulată o acțiune tip „Razie”, în cadrul căreia au fost confiscate pachete cu țigări de contrabandă și au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, pentru abateri de la prevederile Legii nr. 61/1991 și OUG nr. 195/2002”, arată IPJ Maramureș.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing