Bărbat beat criță a testat rezistența BMW-ului pe care-l conducea, izbindu-l de un stâlp de beton pe o stradă din Cluj-Napoca

După câteva pahare, un șofer inconștient s-a urcat la volanul unui autoturism marca BMW Seria 3 și a ajuns într-un stâlp, pe strada Unirii din Cluj-Napoca. Totul s-a petrecut în seara zilei de 6 octombrie, în jurul orei 22:30.

În vârstă de 35 de ani, șoferul circula cu autoturismul din direcția străzii Unirii înspre Baza Sportivă Gheorgheni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și acroșând un stâlp de iluminare.

Polițiștii sosiți la locul accidentului au descoperit că acesta băuse bine înainte să urce la volan.

,,La testarea alcoolscopică a fost înregistrată alcoolemia de 1,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice”, a transmis IPJ Cluj.

Prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca în ziua de luni, 7 octombrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, magistrații hotărând ulterior dispunerea măsurii arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing