Amenzi usturătoare pentru un proprietar de câini periculoși, din Baia Mare

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș s-au autosesizat cu privire la faptul că pe raza municipiului Baia Mare, un cetățean deține un număr mare de animale, existând suspiciunea că ar putea desfășura activități ilicite de comercializare a acestora.

În urma verificărilor efectuate în cursul lunii iunie, a fost depistat un bărbat care deținea 12 exemplare canine, 8 dintre acestea asimilate câinilor de luptă și atac și 3 fiind considerate animale cu potențial periculos.

 ”În baza caracteristicilor și imprevizibilității acestor rase de câini, legiuitorul, prin OUG 55/2002 a stipulat condiții și obligații stricte în ceea ce privește modalitatea de deținere și înstrăinare, printre care se regăsesc inscripționarea în mod vizibil pe proprietate a unui însemn cu "Câine periculos", declararea deținerii acestor categorii de animale la unitatea de poliție în a cărei rază teritorială se află imobilul în care sunt deținute precum și obligativitatea sterilizării lor. Totodată, comercializarea exemplarelor canine asimilate câinilor de luptă și atac este strict interzisă, fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Din investigațiile efectuate s-a concluzionat faptul că bărbatul în cauză deține și crește exemplare canine, iar condițiile de adăpostire, precum și starea de întreținere a acestora contravine prevederilor legislative în vigoare.În urma controlului efectuat de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș, precum și a examinării medico - veterinare, pe lângă încălcările legislative stipulate în OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi s-au constatat și încălcări ale OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și ale Legii 205/2004 privind Protecția Animalelor, cele 13 exemplare canine fiind nemicrocipate, nesterilizate și nevaccinate antirabic la zi.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat proprietarului exemplarelor canine opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 29.500 lei, acordându-i-se un termen de 30 de zile pentru remedierea celor constatate. Ulterior, la data de 04.10.2024 s-au efectuat noi verificări stabilindu-se faptul că bărbatul nu a respectat în totalitate măsurile dispuse. Având în vedere cele constatate,  proprietarului exemplarelor canine i s-au aplicat alte 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 46.000”, arată IPJ Maramureș. 

Etichetele acestui articol sunt câini periculoși, IPJ Maramureș, protecția animalelor

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing