Agent de penitenciar aducea droguri de mare risc în țară

La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și participaţie improprie sub forma complicităţii la introducere în țară de droguri de risc.

”În după-amiaza zilei de 23 octombrie a.c., bărbatul a fost prins în flagrant delict, în municipiul Baia Mare, în timp ce ridica un pachet, introdus în țară din Spania, prin intermediul unei firme de coletărie, în care se aflau ascunse, printre diverse bunuri, peste 2, 3 kilograme canabis, destinate comercializării.

Pe numele celui în cauză a fost dispusă măsura reținerii, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune IPJ Maramureș.

”La data de 24.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea unui suspect în vârstă de 33 de ani (agent de penitenciar), cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc  și participație improprie sub forma complicităţii la introducere în țară de droguri de risc .

Măsura a fost luată după ce, în după-amiaza zilei de 23 octombrie,   suspectul a fost prins în flagrant, în municipiul Baia Mare,  în timp ce ridica un pachet, introdus în țară din Spania prin intermediul unei firme de coletărie,  în care se afla ascunsă printre diverse bunuri, o  cantitatea de  peste 2, 3 kilograme canabis, destinată comercializării.

Urmează să fie sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș cu propunerea de  arestare preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează DIICOT. 

Etichetele acestui articol sunt trafic droguri, agent penitenciar, DIICOT

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing