Sorin Grecu: Marele Emil Racoviță a murit de foame, boschetar, executat de perverșii universitari clujeni din comunism

 Exclus din lumea academică, Racoviță trăia fără dreptul până și la o cartelă de pâine. O împărțea cu el portarul Universității din Cluj (nu este vorba de renumita echipă de fotbal, ci chiar de instituție), om cu familie și greutăți - dar care îl adora pe savant și făcea acest gest cu bucurie și devotament. Până când Racoviță, sătul să mai fie o povară pentru bietul om, s-a închis în casă și după 15-16 zile de inaniție și-a dat obștescul sfârșit! Culmea, peste ani, nici Muzeul de Speologie Emil Racoviță, înființat cu mare pompă de municipalitate, în 1998, nu a avut un destin mai strălucit: a fost închis în anul 2010, datorită împotrivirii unui co-proprietar dement al curții, cetățean maghiar. Acesta, în virtutea dreptului său de împotrivire la funcționarea Muzeului, a refuzat să semneze trecerea pe acolo a vizitatorilor, sub pretextul că i-ar deranja scheletele de la subsol și fantomele...cu care vorbea în permanență. Loc, într-adevăr, bântuit de fantome - fapt semnalat mie, de-a lungul anilor și de vecini - fiindcă în clădire a funcționat, în Evul Mediu, închisoarea orașului. Din fericire - pentru că există întotdeauna o justiție divină - blestemul lui Racoviță l-a lovit crunt pe individ: a murit devorat de propriul câine, în apartamentul său din proximitatea fostului muzeu... Iar eu am avut (din nou din fericire!), în calitate de jurnalist de teren, exclusivitatea acestui incident....

Iată textul integral din cartea PARANORMAL CLUJ/TRANSILVANIA, scrisă de Sorin Grecu

Pe strada Sextil Pușcariu, în spatele Consulatului Ungariei din Cluj‑Napoca – acolo a funcționat, până în anul 2010, Muzeul de Speologie „Emil Racoviță”! Szasz Vasile – co‑proprietar al clădirii – bătrânul de 80 de ani care a închis muzeul pentru că instituția avea intrarea prin gangul imobilului său a murit închis în propria lui casă, alături de Rottweilerul său care, rupt de foame, îi devorase părți din trup. A fost găsit de poliție, pe 18 februarie 2019, la zece zile de la moartea sa, după ce aceasta fusese alertată de personalul hotelului învecinat, Fullton, îngrozit de urletele cumplite ale animalului. Istoria clădirii de pe Sextil Pușcariu este și ea tenebroasă, precum destinul ultimului său locatar‑proprietar: aici funcționase odinioară cea mai veche temniță funcțională a Clujului și cronicile istorice consemnează că într‑o celulă de‑a ei a fost închis Baba Novac, renumitul căpitan al lui Mihai Viteazul, înainte de execuția sa publică din anul 1601. Ulterior, în anii de după revoluție, în trei din încăperile fostei închisori medievale, a fost amenajat Muzeul de Speologie „Emil Racoviță”. Muzeul conținea roci, care păstrează urmele unor animale dispărute, diferite sedimente pe care marele savant și explorator Emil Racoviță le‑a descoperit în subteran, precum și uneltele cu care a lucrat de‑a lungul anilor, când a condus Institutul de Speologie din Cluj, înființat de el, al doilea la acea vreme în lume: aparate de fotografiat, microscopul și lada lui de campanie. Totodată, în perioada de funcționare a muzeului au apărut și primele informații despre fenomene stranii, inexplicabile care se petreceau în încăperile sale: apariții fantomatice și zgomote lugubre iscate din senin, care înspăimântau pe unii și înflăcărau imaginația altora. Până și subsemnatul a fost sesizat,  în câteva rânduri, de către Ionuț Danciu, fostul patron al cramei „Captain Jack”, lipită de clădirea respectivă. Urma, chiar o anchetă jurnalistică e această temă, însă din păcate decesul prematur al lui Danciu mi-a zădărnicit demersul. Dar, revenind la destinul neîmplinit al Muzeului de Speologie „Emil Racoviță”, surpriză: chiar Szasz Vasile a fost cel care s‑a luptat, din răsputeri, pentru închiderea cât mai rapidă a muzeului, singurul de acest gen din această parte a Europei!

Mărturisea Szasz, în 2013, într‑un interviu acordat unei televiziuni: Acesta (imobilul – n.n.) nu a fost retencuit din 1880. Tencuiala sa e ca nisipul. Am închis intrarea, deoarece ca proprietar răspund – și aici au fost aduși copii din grădinițe și copii de clasa a III‑a, a IV‑a. Și dacă se întâmplă o nenorocire, cine răspunde?

Practic, Szasz și‑a folosit dreptul de a se împotrivi accesului publicului – și, în consecință, funcționării muzeului – pentru că intrarea se făcea prin gangul imobilului său! Motivul real al suprimării existenței muzeului a fost însă, în opinia istoricului Tudor Sălăgean, dorința acerbă a co‑proprietarului de a asigura „liniștea” scheletelor care – credea el cu tărie! − se aflau îngropate, la subsolul clădirii. Iată cum ceva/cineva/destinul − dacă nu cumva chiar spiritul magistrului Emil Racoviță,  savantul de talie mondială, care în Clujul său iubit („orașul reptilian”) a trăit extrem de chinuit și marginalizat, murind efectiv de foame − a făcut ca toate acestea să se petreacă, și încă într‑un mod atât de violent și tragic!

(1 „Unde e Racoviţă în literatura noastră? Racoviţă a fost [un] profesor universi‑tar apreciat pe plan universal. În toată lumea, în toate limbile internaţionale (sic!) se comentează lucrările lui. Este adevăratul întemeietor al știinţei speologice. Este român, de la Iași, românul care a plecat – trimis al Universităţii Cambridge sau Oxford – la Polul Sud într‑o expediţie, este omul care a fost primit de Universitatea din Paris cu mari serbări. Dar unde e Racoviţă în ţara noastră? Mai mult, am trecut pe la Cluj,în 1947–1948 și i‑am văzut umbra, cu pălăria lui trasă pe ochi, sărăcăcios îmbrăcat, mergea pe lângă ziduri. Și mi‑am zis: Acesta este marele savant Racoviţă? Am chemat profesorii universitari, colegi de‑ai lui, și i‑am întrebat de Racoviţă. Mi‑au spus: Moare de foame! Aceasta [era] în 1948 (evenimentul a avut loc înainte de 17 noiembrie 1947, dată la care Emil Racoviţă a decedat, la Cluj – n.a.). Și mă mustră și astăzi conștiinţa că nu am trecut strada atunci, să‑l opresc și să‑l întreb ce face, să‑i spun: Cum, frate, să mori de foame la Cluj? Pentru că l‑au dat afară de la catedră, l‑au dat afară de la universitate,” relata fostul dictator comunist, dr. Petru Groza, plin de aparente regret față de starea în care se afla savantul înainte de deces. Totuși, fiind un ins plin de fariseism, n‑a întreprins practic nimic pentru salvarea lui Racoviță, deși era prim‑ministrul României – Sorin Turturică, în revista HISTORIA)