SORIN GRECU: DESPRE DEMONISM (LUMEA DE AZI)

Până nu demult, demonismul și diversele crime rituale – gen exorcizarea cu final tragic de la Tanacu sau altele, înfiorătoare pentru mulțime, rămâneau totuși izolate prin sate și chiar orașe, iar când apăreau în zona mea de acțiune, cea a Clujului, ca reporter al „Știrilor de ora 5”, luam pas alergător și mă ocupam imediat de ele. N-o să uit niciodată acea exclusivitate - strania sinucidere a unui medic veterinar din 2018, în mașina de serviciu, parcată pe o stradă izolată a Clujului, când omul și-a înfipt o seringă în inimă (cu o substanță folosită pentru eutanasierea animalelor) după ce pierduse o avere la bursă și jocuri de noroc – apanajul Diavolului. Cum n-o să uit niciodată nici violenta sinucidere, sub tren, la Apahida, prin 2003, a unei tinere (spun asta după culoarea părului pubian, “coafat” vintage și pielea întinsă, măslinie, de pe fragmentele de tors), a cărei indentitate nu a putut fi ghicită deoarece nu avea asupra ei niciun act, decât un bilețel de adio, în care scria, negru pe alb: “Nu-l chemați pe Sorin Grecu” de la PRO TV!” Această întâmplare, relatată la o conferință de presă chiar de către Poliția Tf Cluj mi-a adus teribila poreclă, din partea colegilor, de “înger al morții”… Incident care, de asemenea, m-a pus serios pe gânduri și m-a determinat să renunț la știri și să “emigrez” în 2004, pentru doi ani, la o mare televiziune din Maramureș, unde am descoperit (ce-i drept, printr-un sentiment începător – dar, după cum se va vedea mai târziu, definitiv) mănăstirile, preoții…și pe Dumnezeu. Chit că ulterior, după prăbușirea acelei televiziuni, victimă a unei devalizări, rămas șomer am luat din nou calea Morgii și a I.M.L-ului,  cu ocazia reangajării în presă– deci a preamăririi, într-un fel, a Morții. Asta, pentru că (având istoria de opozant acerb al lui Iliescu și fost om de încredere al fruntașului țărănist Ion Rațiu și al Doamnei Doina Cornea) eram de la început exclus de la “bucatele alese” din care se hrăneau alți jurnaliști, cei care – ca astăzi, de altfel - făceau sluj în fața Puterii. Așa că eu eram nevoit să îmi câștig pâinea în “zona crepusculară”, cu cazuri zguduitoare, la I.M.L. și Morgă (unde nu vedeai picior de jurnalist, datorită amprentei specifice). Cumva, eram și eu demonizat, însă bunul Dumnezeu m-a avertizat, într-o bună zi, chiar după ziua mea de naștere. Și a pregătit extragerea mea și fixarea definitivă a traiectoriei spre El!

Energiile misterioase de la Institutul de Medicină Legală Cluj

Era o dimineaţă de februarie a anului 2018 când, fiind prezent la I.M.L.Cluj, la vânătoare de subiecte pe teme de violenţă, angajatul de la casierie m-a rugat să-i aduc şi lui o cafea de la aparatul din incintă. Acesta tocmai se defectase, aşa că am pornit agale spre clădirea Clinicii de Dermatologie aflată în vecini, unde găseam altul. Pe drum mi-am amintit cuvintele unei poete care mă avertizase îngrijorată ziua precedentă că mă vede tot timpul într-un gen de halou întunecat – şi n-ar fi rău să fac incantaţia: “Doamne, dă-mi mai multă lumină!” Iar eu, neghiobul, ce fac: întorcându-mă la I.M.L. cu cele două pahare de cafea aburindă, mă apuc şi rostesc repetat această “rugăminte”. Păşeam pe cimentul sigur, în deplinătatea capacităților mele fizice și intelectuale – fiind ora 10.00 dimineaţa – când, brusc simt cum o forţă uriaşă îmi  apucă ambele braţe şi-mi aruncă toată cafeaua în ochi. Nu mă împiedicasem, nu alunecasem – doar o forţă mai presus de mine îmi aruncase cafeaua în ochi, de parcă mi-ar fi spus: “Stai, că mai suntem pe aici şi noi, ceilalți”. Am stat cu sprâncenele opărite, timp de trei zile. În altă ordine de idei, exact pe locul acela, din apropierea parcării I.M.L.-ui se mai petrece un fenomen extrem de interesant: în fiecare noapte acolo poposesc sutele de mii de ciori care staţionează peste zi la Pata-Rât, groapa de gunoaie a oraşului. Şi fac atâta mizerie încât Ionică, manipulantul de cadavre-vedetă al instituţiei, apare adeseori în miez de noapte şi le alungă cu un laser, ca să le împiedice să acopere cu găinaț mașinile IML-ului. Evident, locul respectiv e un portal între lumi, pare impregnat  cu morbiditate şi păsările se simt atât de bine acolo încât, în fiecare dimineaţă, din imensul stol rămân una-două cadaver de păsări care-şi dăduseră pe parcursul nopții obştescul sfârşit, de bătrâneţe sau de cine știe ce boală…

Trăitor atâția ani în acel univers cu vibrații joase, m-am trezit prin 2021 că destinul a făcut să mi se descopere și mie un cancer de gradul IV și să mă îndrume pe un drum teribil de greu, dar la capătul căruia (după două intervenții chirurgicale și 34 de ședințe de radioterapie) am ieșit victorios și purificat. Se vede că Dumnezeu nu a reușit să mă aducă la El decât pedepsindu-mă pentru viața trecută – dincolo de normele Sale!

Demonism – azi!

Și, astăzi, ieșit din circuitul jurnalistic – dar scriindu-mi cu frenezie cărțile, ce stau să izbucnească asemeni unui gheizer – mă străduiesc să trăiesc o viață ”îmbunătățită”, fără vicii, după cum spun oamenii bisericii. Dar lucrează, desigur și frica (omenească) de moarte. Și observ cum demonismul înaintează printre noi, cu pași urieșești. Văd cum de la banala înjurătură adresată de omul de rând la adresa Celui de Sus, spusă cu o voluptate ce trădează crunta suferință interioară, se ajunge rapid la “nu-mi place acest așa-zis președinte Călin Georgescu, fiindcă-l invocă pe Dumnezeu la fiecare frază”. De parcă iubirea lui Dumnezeu ar fi un păcat de neiertat! Și văd tot mai mulți inși care te privesc realmente cu scârbă când – în autobuz fiind – îți faci cruce la trecerea prin fața unei biserici. Dar te șochează și mărturiile, tot mai des întâlnite, ale celor care-ți spun cu seninătate că mirosul de tămâie le produce o scârbă insuportabilă… Iar confirmarea deplină a zicalei cu diavolul care fuge de tămâie a avut loc recent de tot, cu ocazia unei ieșiri în Italia, iar victimă un om minunat din Peninsulă, doxă de carte, iubitor de oameni – dar ateu mărturisit. Semn ce va dovedi, clar de tot, că a fi astăzi ateu cumsecade nu mai înseamnă nimic în ochii Domnului, practic tot de partea necuratului ești! Iar acest om, după ce-a intrat cu mine în biserică, începuseă deja să dea semne evidente de neliniște – nu-și găsea nicicum locul, deși părintele român ne pregătise fructe și băuturi, pentru a ne face șederea cât mai plăcută în biserică. Iar invitația părintelui, care a venit ulterior - să luăm loc în primul rând, aproape de locul unde oficia liturghia – a fost fatală pentru bietul om: când acesta a început să cădelnițeze și i-am mărturisit italianului că, în opinia mea, acesta e cel mai frumos miros de pe această lume, invitatul  a holbat ochii, s-a transfigurat ca și cum s-ar fi sufocat și, fără să zică un cuvânt a zbughit-o din biserică. Nimeni nu a remarcat scena în afară de mine, iar eu am înțeles-o perfect, astfel că stupefacția celorlalți conaționali a fost maximă în momentul când au remarcat lipsa oaspetelui. Respectivul a dat un telefon, ulterior, scuzându-se că s-a simțit rău și a fost nevoit să plece. Pe mine, însă, acest lucru m-a întărit – și m-a determinat să mai conștientizez ceva: față de Occident avem un mare avantaj prin faptul că Dumnezeu e mult mai prezent în viața noastră decât acolo unde oamenii L-au alungat, cu brutalitate, desființând biserici, arzându-le sau înființând crâșme în clădirile lor părăsite… 

Ar mai fi zeci de “faze” de acest gen – dar mă opresc deocamdată aici. Cu rugămintea următoare: “Keep your eyes wide open!” Dumnezeu – dar și celălalt – e prezent peste tot, în noi și împrejurul nostru, așa că aveți grjă ce cale urmați, fiindcă situațiile ambigue și comode nu mai sunt valabile în aceste vremuri de cumpănă! Trebuie să fie clar la ce stăpân slujește fiecare!