Pr. Claudiu Bene, despre greutățile preotului de la sat: Cea mai mare bucurie e să-mi văd credincioșii venind la biserică

Părintele Claudiu Bene a vorbit despre dificultățile pastorale întâmpinate în mica comunitate din Inău, Sălaj, unde preotul trebuie să fie prezent constant în viața credincioșilor.

„În orice parohie, sunt și lucruri bune, și lucruri rele, multe te deranjează, dar trebuie să știi să treci peste ele, să ierți, chiar dacă nu-ți convin toate, să ai mereu vorba blândă. Cred că asta trebuie să facă un preot, să se facă de toate pentru toți. Dacă faci asta, poate fi bine oriunde ai fi”.

„Eu am fost învățat de acasă să-l respect pe țăran”, a adăugat clericul, „pentru țăranul ăla care-ți pune pâinea pe masă trebuie să ai un adevărat cult. Pentru că el, în neștiința lui de carte, are o bunătate și o înțelepciune pe care cei care ajung la un nivel intelectual superior nu le au și nici nu le vor putea avea vreodată.

Vorbind despre viața comunității din Inău, pr. Claudiu Bene a afirmat că, în continuare, vârstnicii rămân cel mai aproape de Biserică și de Dumnezeu.

„Oamenii în vârstă sunt și astăzi trup și suflet ancorați în biserică și de Dumnezeu, nici nu cred că și-ar putea imagina viața altfel, fără Dumnezeu și fără biserică”.

„La puțin timp după ce am venit la Inău, m-a șocat o întâmplare. Renovam biserica la exterior și fiecare aducea ce și cât putea. Noi aici nu avem taxe, doar taxa de cult, care e și ea modică. Și, într-o zi a venit la noi tanti Jenica, are 94 de ani acum. Ploua, era rece, dar ea era desculță. Ne-am mirat de ea, dar a zis că nouă, mie și preotesei, poate să ne spună, că n-o vom judeca. Ne-a spus că are doar o pereche de papuci și pe aia o ține pentru biserică… Toată bogăția ei”, a adăugat clericul.

Întrebat de ce tinerii absolvenți de Teologie fug de parohiile de la sate, pr. Claudiu Bene a subliniat faptul că foarte mulți dintre ei se tem de provocările financiare și de lipsa confortului, potrivit basilica.ro.

„Preoții de azi se gândesc că nu se pot descurca într-o parohie mică, că poate nu-și scot salariul, iar asta e o problemă. În Domnin, de exemplu, abia dacă-mi scoteam salariul patru-cinci luni pe an. În rest, cultivam roșii, ardei, făceam ce puteam ca să ne descurcăm. Era greu, nu spun nu. Și s-ar putea să fie și problema confortului, pentru că, într-un sat mic, cu siguranță nu ai utilități ca la oraș sau ca într-o parohie mai mare, mai bogată”.

„Tristețea că nu-și văd copiii întorși acasă, asta îi doboară pe cei mai mulți”, a mărturisit pr. Claudiu Bene, subliniind că pentru cei rămași în sate, singurătatea devine o povară greu de purtat.

„Eu mă consider pe mine însumi în primul rând țăran. Vorbesc deci în cunoștință de cauză când spun că nu am tristeți, ci am bucurii. Bucuria de a mă trezi dimineața, de a mulțumi lui Dumnezeu că am de toate, o familie extraordinar de frumoasă, o comunitate de oameni vrednici și dragi, că suntem cât de cât sănătoși. Pentru mine, cea mai mare bucurie e să fiu aici, în biserica mea, cu credincioșii mei, să-i văd că vin la biserică – așa știi cu adevărat că biserica e vie și trăiește”, a adăugat clericul.

Foto: Arhiva personală a preotului Claudiu Bene