Percheziţii DNA la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, fiind vizat generalul cu 3 stele Cătălin Zisu/ Prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro

Procurorii militari de la DNA fac, vineri, percheziţii la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, relatează G4media.ro, citând surse judiciare. DAN a transmis oficial că sunt făcute 22 de descinderi, în dosar fiind cercetate fapte comise în perioada 2022 - 2023.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 - 2023, a unor infracţiuni de asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora”, a transmis oficial DNA, într-un comunicat de presă.

Procurorii precizează că, ”urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 22 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale”.

ŞTIRE INIŢIALĂ - Este vizat comandantul Logisticii Armatei Române, generalul cu 3 stele Cătălin Ştefăniţă Zisu, într-un dosar de fraudă cu prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro, potrivit aceloraşi surse. De altfel, percheziţii sunt şi la hotelul Haiducului al Armatei, unde locuieşte generalul Zisu.

Potrivit surselor G4media.ro, dosarul vizează acuzaţii de abuz în serviciu.

Generalul Zisu ar fi acordat un contract pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar către compania Garden Center Grup, deţinută de omul de afaceri Ionel Olteanu.

Procurorii DNA acuză umflarea costurilor prin lucrări fictive de evacuare pâmânt şi umplere cu moloz.

21 de persoane vor fi duse la DNA cu mandat, printre care generalul Zisu şi patronul Garden Centre, Ionel Olteanu, potrivit surselor G4Media.ro



COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ana Guțu

01.04.2025

Cred că ar trebui sa verificați mai bine bibliografia domnul senator Pintea,nu sa luați articolul de la alți jurnaliști.dar daca va este așa greu sa verificați va informez eu, domnul senator are liceul,nu 8 clase sau școala specială așa cum se speculează.ar trebuie sa ...

Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?

bizoffice.ro

30.03.2025

Oare ce se intampla de tot fug de acasa minorele astea?

Minoră plecată voluntar de la domiciliul său din Huedin. Dacă ați văzut-o, sunați la 112!

Cozma Connt Ancuța Sofica

25.03.2025

Parintele Bene ieste un om minunat și mereu a fost iar atunci când am avut nevoie de dansul a fost mereu prezent sufletește în viata mea și a fam mele sii mulțumesc din suflet și ma rog mereu Bunului Dumnezeu sai dea sănătate Dansului și fam Dansului și să-l tina sana...

Pr. Claudiu Bene, despre greutățile preotului de la sat: Cea mai mare bucurie e să-mi văd credincioșii venind la biserică

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing