Odiseea politică a SUPERCOM SA. Cât de POLITICE sunt contractele încheiate în județele Cluj și Bistrița-Năsăud?

Supercom SA București reprezintă la această dată una din firmele de salubritate cu greutate la nivel național. Compania Supercom a declarat pe anul trecut o cifră de afaceri de aproape 220 milioane lei, un profit de 8,5 milioane lei și 1.907 angajați. Compania are contracte de salubrizare în București, Cluj, Dâmbovița, Bistrița-Năsăud , Hunedoara, Caraș-Severin, Ilfov, Ialomița și Gorj.

În ceea ce privește activitatea de salubritate, subiectul materialului nostru vizează Regiunea de Nord-Vest, mai precis județele Bistrița-Năsăud și Cluj.

Cum a ajuns SUPERCOM SA în Bistrița-Năsăud?

Contractul de colectare a deșeurilor din întreg județul a fost atribuit prin încredințare directă, în regim de urgență. Firma SUPERCOM a fost selectată, după ce primarul Ovidiu Crețu, 3 mandate ca primar PSD, fost senator și coleg de bancă cu Ionel Ilie Ciuclea, patronul Supercom SA, a fost senator PSD în mandatul 2004-2008 şi evident coleg de partid şi de Senat cu fostul primar al Bistriţei, Ovidiu Creţu.


În acest context, Ovidiu Crețu va face lobby public pentru această companie, invocând situația de urgență creată după plecarea Vitaliei. Totul s-a întîmplat în 2016, atunci cînd prin Hotărârea nr. 92/17.08.2016 a ADI Deșeuri BN, Ovidiu Crețu l-a înlocuit pe Radu Moldovan, președintele CJ BN, la conducerea asociației. Astfel, cât a fost la conducerea ADI, primarul Crețu, prin hotărârile 93-96 din 18.08.2016, hotărârile 97 – 98 din 22.08.2016, 99-102 din 25.08.2016, respectiv 103-104 din 26.08.2016, a introdus Supercom ca operator intermediar pe perioada de criză de 3 luni perioadă care s-a finalizat la 05.03.2019, odată cu intrarea în vigoare a contractului cu același Supercom, câștigător a licitației pentru concesionarea serviciului.

„Tarifele maxime conform documentației întocmite de către ADI Deșeuri în 2016, au fost de 9,92 lei/persoană/lună fără TVA în mediul urban, respectiv 2,92 lei/persoană/lună în mediul rural. Supercom a fost declarat câștigător cu tariful de 9,90 lei cu tva/persoană/lună, ulterior prin HCL nr. 148/01.09.2016 a fost instituită taxa de salubrizare la 9,90 lei/persoană/lună, pentru care Primăria Bistrița a înființat întreaga infrastructură, cu cheltuielile aferente ( personal, aparatură,alte cheltuieli operaționale ), suportând astfel o sumă importantă din tariful vechiului operator Vitalia. Cu toate că pe perioada septembrie 2016- martie 2019, indicele național de creștere al prețurilor de consum, a fost de peste 11%, contractul cu Supercom urmare a licitației, a fost semnat în martie 2019 ( după 3 luni de probă ), pentru la 8,12 lei/persoană cu tva/în mediul urban, deci a scăzut cu 1,78 lei.

Reamintim că: În 2016, Vitalia SA a câștigat licitația de colectare la 3.5 lei/persoană/lună, dar au reziliat contractul și pe situația de urgență creată, primăriile din județul Bistrița-Năsăud au încheiat contracte cu Supercom. ADI Deșeuri a încheiat acest contract pe perioadă determinată și timp de 2 ani de zile au prelungit din 3 în 3 luni acest contract. Situația a fot convenabilă, deoarece tariful a fost aproape triplu față de cel al Vitaliei 9.9 lei/pers/lună și colectarea s-a realizat ne-selectiv (adică la grămadă cu costuri mai mici pentru firma SUPERCOM, care a venit cu o soluție tehnică proprie: pubele la suprafață). Spre deosebire de VITALIA, compania Supercom a avut parte de un avantaj major și NU are bătăi de cap pe partea colectării banilor de la populație. Primăria Bistrița le-a acordat sprijin prin instalarea unei noi taxe de salubrizare și a decontat din bugetul local facturile emise de SUPERCOM.

Situația de criză a favorizat celebrul tarif triplu pe care îl dorea VITALIA pentru a opera la parametrii normali (aprox. 9-10 lei/persoană)! Într-un final, SUPERCOM a câștigat licitația cu 17 MILIOANE de euro și va gestiona colectarea selectivă pe următorii 5 ani!

PNL, Ioan Turc și Supercom-ul

Evident că, în ultimii ani, tarifele au tot crescut dar povestea nu e gata. Pe 27 septembrie, candidatul PSD la primăria Bistrița, Cristian Niculae va pierde alegerile în fața liberalului Ioan Turc. Printre promisiunile făcute în campania electorală a existat și una care făcera referire la contractual cu Supercom, la o renegociere a acestuia, la prețuri mai mici, mai amabile cu buzunarul bistrițeanului. La o lună de zile de la preluarea mandatului, Ioan Turc ieșea public și critica în termeni duri activitatea Supercom:

„Voi avea o întâlnire cu Supercom. În urma unei discuții pe care am avut-o cu directorul Direcției de Servicii Publice din Primărie, Ioan Crețiu, am convenit că vom invita reprezentanții Supercom la Primăria municipiului Bistrița pentru o discuție cu privire la modul în care se face curățenia, la modul în care gândim sau cu privire la modul cum se văd ei ca parte a contractului cu Primăria. Dar nu avem multe soluții. Fie se reevaluează și își revizuiesc comportamentul din punct de vedere tehnic, revizuind totodată și metodologia, fie ne despărțim.

Atâta timp cât nu se face curățenie așa cum trebuie, atâta timp cât rampele pentru colectarea gunoiului menajer arată cum arată, atâta timp cât nu se face colectare selectivă, eu nu văd cum aș putea să merg pe aceeași linie. Avem cele două componente – ridicarea gunoiului menajer pentru persoane fizice și juridice și partea de curățenie a orașului. Ambele trebuie să le revizuim.

Nu suntem un oraș mare, dar suntem un oraș frumos, cu potențial. Nu putem gândi o îmbunătățire a calității vieții din municipiul Bistrița fără ca acest indicator al curățeniei, pe care toată lumea pune preț astăzi, fără ca indicatorul legat de ecologie – respectiv colectarea selectivă și valorificarea deșeurilor, să devină realitate”, a mai spus Ioan Turc. Era data de 6 noiembrie 2020.

Cronologic, faptele arată în felul următor: În luna martie a anului 2021, primarul Ioan Turc se întâlnea cu mai -marele Supercom, Ilie Ciuclea. Rezultatele oficiale ale întâlnirii s-au materializat printr-un ton mai scăzut la adresa Supercom și chiar cuvinte de lăudă asupra modului cum firma își face treaba.

Pe 21 decembrie 2021, Consiliu Local Bistrița a adoptat un proiect de hotărâre prin care se revenea la tariful de salubrizare votat de administrația Crețu. Practic, tariful prin care SUPERCOM a câștigat licitația era 11.5 lei/pers/lună, dar pe final de mandat, administrația Crețu a lansat o electorală prin care tariful era subvenționat din bani publici. Astfel, persoanele din municipiu achitau 6.6lei/pers/lună în loc de 11.5 lei/pers/lună. Practic, primarul liberal Ioan Turc renunță la „electorală”, deși în primul an de mandat a păstrat tariful subvenționat!

2023- Februarie: Taxa de salubritate crește din nou în Bistrița-Năsăud

S-au aprobat noi majorări ale tarifelor pentru gunoi printr-un plan anual de evoluție a tarifelor și taxelor de salubritate pe următorii zece ani- (a se vedea imaginea atașată)

supercom

Deși a trecut neobservat, proiectul aprobat în aceste zile în Consiliul Local al Municipiului Bistrița aprobă mărirea din nou a taxei de salubritate!

Nicolae Pavelean (consilier municipal USR) : La acest proiect am fost din nou singurul consilier local care nu a votat pentru.

Sub acoperirea unui proiect prin care urmează să se acceseze fonduri europene, PSD prin asociația comunitară de dezvoltare ADI Deșeuri condusă de fostul viceprimar PSD al Bistriței, Cristian Marius Nicolae, susținuți de PNL și celelalte partide, a trimis către mașinăriile de vot PSD și PNL spre aprobare pe repede înainte un nou act adițional.

Prin acest act, pe lângă acoperirea că prin respectivul proiect urmează să fie achiziționate pubele pentru fracțiile sticlă și carton, se face și mărirea taxei de salubrizare, deși mărirea nu se justifică.

ADI Deșeuri, are deja venituri suficiente pentru coparticiparea la un asemenea proiect, pe infrastructură mare, ca urmare a colectării selective din ultimii doi ani.

Consilierii locali au aprobat totuși cu o largă majoritate scumpirea taxelor.

Creșterea tarifelor e valabilă și pentru celelalte trei orașe: Beclean, Năsăud și Sg. Băi, repectiv în cele 58 de commune ale județului Bistrița-Năsăud.

După Bistrița-Năsăud, a venit rândul județului Cluj

Compania Supercom a câştigat, în 2022, un contract de 409,3 milioane lei (aproximativ 84 milioane euro) pentru salubrizarea municipiului Cluj-Napoca, a oraşului Huedin şi a altor 43 de comune limitrofe pentru o perioadă de 10 ani, după ce, anterior, își adjdudecase restul localităților din județul Cluj.

Licitația a fost organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco-Metropolitan, instituție al cărei președinte este vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mânzat (PNL).

’’După o perioada dificilă, cu multe probleme, am reuşit să rezolvăm pe termen lung problema deşeurilor din întreg judeţul. Fiecare primărie de oraş sau comună va fi ajutată prin rezolvarea acestei probleme soluţionate de Consiliul Judeţean, deşi nu îi aparţinea în urmă cu câţiva ani. Ne dorim ca implementarea acestui proiect să fie un model de bune practici pentru întreaga ţară.

Ca etape următoare, după semnarea acestui contract, operatorul de salubrizare are la dispoziţie o perioadă de mobilizare de şase luni, perioadă în care acesta îşi va aduce flota de maşini şi utilaje, îşi va angaja personalul calificat necesar şi va întocmi contractele de salubrizare’’, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, într-un comunicat de presă.

Principalele activităţi pe care operatorul desemnat câştigător de către Consiliul Judeţean Cluj le va realiza vizează colectarea şi transportul, la staţiile de transfer, a deşeurilor menajere reciclabile, pe 3 fracţii şi a deşeurilor menajere reziduale. De asemenea, separat, vor fi colectate şi alte categorii de deşeuri, precum deşeurile verzi din grădini şi cele biodegradabile, deşeurile periculoase, deşeurile voluminoase, deşeurile provenite din construcţii şi demolări, potrivit unui comunicat de presă al CJ Cluj.

„După încheierea perioadei de mobilizare, UAT-urile vizate îşi vor înceta contractele de prestări servicii încheiate cu alţi operatori de profil, astfel încât colectarea deşeurilor să se poată realiza în mod uniform, iar clujenii să poată simţi din plin beneficiile Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, în cel mai scurt timp’’, a spus Marius Mânzat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

În loc de epilog: Lunile care vor urma de vor arăta dacă tarifele decise pentru județul Cluj vor crește așa cum au crescut cele din Bistrița-Năsăud. Retrospectiva făcută de noi ne spune că o primă modificare de tarife va fi făcută chiar în acest an, 2023, unul foarte complicat din punct de vedere politic…

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing