Mircea Abrudean: Consumul de droguri slăbeşte structura socială a ţării. Toleranţă zero faţă de traficanţii de droguri

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat marţi, 18 martie, faptul că în lupta împotriva drogurilor este prioritară o capacitate de răspuns consolidată, printr-un parteneriat eficient între şcoală, autorităţi locale şi familie.

Abrudean a participat la dezbaterea „Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, organizată de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senat.

„Ne aflăm aici nu doar pentru a dezbate o problemă, ci pentru a găsi soluţii reale, ferme şi eficiente la una dintre cele mai grave ameninţări asupra viitorului nostru: consumul de droguri.

Este o problemă care, din păcate, afectează vieţi, distruge familii şi slăbeşte structura socială a ţării noastre. Consumul de droguri a fost deja calificat de CSAT ca o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Mă bucur să văd la această dezbatere atât de mulţi specialişti”, a declarat Abrudean.

Preşedintele interimar al Senatului a evidenţiat importanţa unei educaţii timpurii şi continue, care să fie personalizată în funcţie de dezvoltarea psihologică a elevilor.

„Mesajul trebuie să fie unul ferm: toleranţă zero faţă de traficanţii de droguri. Un proiect-cheie al PNL, şi îi felicit pe colegii mei pentru că au reuşit să îl transforme în lege, este cel care elimină posibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc”, a precizat Abrudean.

Detalii suplimentare aici: dcnews.ro

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

bizoffice.ro

30.03.2025

Oare ce se intampla de tot fug de acasa minorele astea?

Minoră plecată voluntar de la domiciliul său din Huedin. Dacă ați văzut-o, sunați la 112!

Cozma Connt Ancuța Sofica

25.03.2025

Parintele Bene ieste un om minunat și mereu a fost iar atunci când am avut nevoie de dansul a fost mereu prezent sufletește în viata mea și a fam mele sii mulțumesc din suflet și ma rog mereu Bunului Dumnezeu sai dea sănătate Dansului și fam Dansului și să-l tina sana...

Pr. Claudiu Bene, despre greutățile preotului de la sat: Cea mai mare bucurie e să-mi văd credincioșii venind la biserică

Abrudan Florin

15.03.2025

Ce material de tot rahatul postezi autorule? Vezi că există diferențe mari între transportul a mai mult de 10m3,,fără documente legale", ce impune potrivit legii 46/2008, ridicarea autovehiculului utiluzat la transport, și ce le scrise de tine! Tu nu atești transportul f...

Ansamblu auto în valoare de 250.000 de euro, confiscat de polițiștii din Huedin în cadrul unui dosar de infracțiuni silvice - VIDEO

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing