INTERVIU cu Andreea Șeulean, realizat de Octavian Moldovan: "Să lupte și să nu renunțe niciodată la visul lor"

Acum 50 de ani nu existau preocupări pentru telefonia mobilă, nu aveam internet acasă. Dar ne jucam afară cu alți copii. Cei care aveau aptitudini pentru sport mergeau la cluburi sportive, unde își dezvoltau abilitățile, își urmau visul de a deveni un mare sportiv. Ceilalți, aveam și noi vise, că vom deveni cineva important, că ne vom urmări prietenii câștigând o competiție sportivă.

În ziua de astăzi sunt puține ore de sport în școli. Mulți dintre copii preferă să joace pe calculator sau pe telefon. Dar avem și copii care fac sport, care visează să ajungă campioni.

Din dorința de a afla cum a ales să facă sport, ce visează o tânără handbalistă, i-am solicitat să ne spună despre asta unei tinere din Brașov. Andreea Șeulean are o poveste aparte, despre cum a început să facă sport, cum a continuat să-l practice, să performeze.

“Mens sana in corpora sano”

Juvenal – Satira X

-Andreea, eu sunt un suporter al handbalului. Știu că tu ai o poveste interesantă despre alegerea ta de a practica handbalul. Poate mai sunt și alți suporteri care ar vrea să știe această poveste, poate mai sunt și alți tineri care ar putea să-ti urmeze exemplul. Ai început să joci la Corona Brașov. Ai continuat la Transilvania Brașov, CS Marta Baia Mare, ACS Kids Tâmpa Brașov, iar în prezent ești selecționată la Centrul Național Olimpic din Bistrița. Deci, ce ne poți spune?

R: Aș numi povestea "De la bullying și 25000 înțepături, la luptătoarea de azi". La vârsta de 4 ani și 10 luni, datorită unei intoleranțe nedescoperite la timp, am fost diagnosticată cu diabet tip 1 insulinodependent. La școală, în clasele mici, mi-a fost foarte greu datorita bullying-ului (copiii erau mici și mă respingeau datorită bolii mele). M-a afectat mult, dar am reușit să trec peste toate acestea. Am calculat și până la vârsta de 16 ani m-am înțepat în degete și coapse de aproximativ 25.000 de ori. De 2 ani monitorizez glicemia cu ajutorul unui senzor pe care îl port, pe braț, inclusiv la meciuri. Handbalul l-am început la vârsta de 7 ani, în paralel studiam chitara (6 ani), pian (2 ani), canto (4 ani). Am avut antrenori foarte buni, care m-au ajutat foarte mult și cărora le mulțumesc: Mihaela Adam, Lena Brebeanu, Ioan și Ioana Marta, Florin Paraschiv, iar acum Daniela Rațiu. Îmi aduc aminte cum, doamnei Lena Brebeanu, care este foarte meticuloasă în ceea ce face, trebuia să îi trimit poze la fiecare masă, cu ceea ce mănânc pentru că eram prea slăbuţă și nu aveam putere. Eu mâncam, dar nu se "punea" (n.r. - râde). De-a lungul anilor au fost foarte multe persoane care mi-au spus că nu pot să reușesc, din cauza bolii mele. Am mers înainte și am luptat. Sportul este foarte recomandat pentru diabet. La vârsta de 12 ani, am ales între scenele pe care cântam și sala de sport unde jucam handbal.

Am ales handbalul și nu regret. Sunt foarte mulțumită și recunoscătoare pentru ceea ce am realizat până acum: de două ori convocată la acțiunile lotului național de cadete, campioană naționala Beach Handbal, cu CS Marta Baia Mare; loc 3 ONSS pe țară, sub îndrumarea doamnei Mihaela Seifer Ciobotaru, cu LPS Brașov; în prezent componentă a echipei CNOPJ Bistrița și LPS Bistrița, echipe pe care le ador datorită staff-ului și colegelor. Îmi place foarte mult că jucăm în viteză.

“A million dreams are keeping me awake”

P!nk - A Million Dreams

-Ce ne poți spune, ai vreun model de handbalistă? Care sunt visele tale?

R: Sunt stângace. Mă simt foarte bine atât pe inter, cât și pe extremă dreaptă.

În handbal o am ca și model pe Nora Mork.

Visul meu este să câștig o medalie, cu România, la Jocurile Olimpice. Îmi doresc să ajung să joc în Liga Florilor (nu o să dau numele echipei) (n.r. - râde ), dar și în Norvegia.

-Ce le transmiți celor care te urmăresc, celor care vor să facă sport?

R: Am spus cele de mai sus în speranța că voi ajuta copiii, care au aceleași probleme, să lupte și să nu renunțe niciodată la visul lor. Pentru că eu așa o să fac. O să lupt și o să muncesc pentru a reuși.

Interviu realizat de Octavian Moldovan