Încă avem maramureșeni care se ”tem” de cardul național de sănătate

În continuare în județul nostru există persoane care refuză cardul național de sănătate, din motive religioase, și preferă adeverința care înlocuiește documentul.

Pentru a avea acces la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, asigurații care și-au pierdut/furat/deteriorat cardul național de asigurări de sănătate/modificare date personale/defecțiuni date tehnice au depus, în primele șase luni ale acestui an, la Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș un număr de 2.448 de cereri de eliberare a cardului duplicat.

Oficialii instituției precizează că, în această perioadă perioada au fost depuse de asemenea și 103 cereri de eliberare a adeverinței de asigurat cu valabilitate de 3 luni, pentru acele persoane care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință, primirea cardului național de asigurări de sociale de sănătate.

„Tot în perioada amintită au fost eliberate 6.539 de adeverințe de înlocuire a cardului național de asigurări de sănătate până la eliberarea cardului duplicat, eliberate conform prevederilor legale și un număr de 103 adeverințe de asigurat pentru persoanele care refuză primirea acestor carduri de sănătate. În primele șase luni din 2024 CAS Maramureș a predat asiguraților un număr de 908 carduri inițiale/duplicat. La sediul instituției noastre la finele lunii iunie se aflau un număr de 4380 de carduri naționale de sănătate”, arată reprezentanții CAS Maramureș.

Etichetele acestui articol sunt CAS Maramureș, card național de sănătate, adeverință

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

S F

13.11.2024

Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri clujean, a decedat subit după ce a luat masa la un restaurant din județul Brașov

nu-i treaba ta

09.11.2024

mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...

Coordonatorul unui centru social din Episcopia Sălajului a primit cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română

nu-i treaba ta

09.11.2024

Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...

Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Covaci Costel

02.11.2024

Mai bine stai o tura si fa un copil la Tagarlas ca o sa ajunga copulul deputat ! Cat timp tu stai el nu sta degeaba da din cur ! merita votat !

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing