Femeie găsită moartă într-o locuință din Bistrița. Pompierii au identificat miros puternic de gaz
Un tragic incident s-a produs pe strada Dornei din municipiul Bistrița. O femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani a fost găsită decedată, în locuința în care aceasta se afla fiind identificată o scurgere de gaz, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Potrivit ISU, alarma s-a dat joi noaptea, în jurul orei 24:00, când s-a anunțat prin apel la 112 că o femeie nu a mai putut fi contactată încă din dimineața zilei de joi.
La locuința femeii a fost direcționat Detașamentul de Pompieri Bistrița, cu două echipaje de pompieri și un echipaj de paramedici.
Când au ajuns la fața locului, echipajele de intervenție au identificat un puternic miros de gaz, fapt confirmat și de măsurătorile cu aparatura specifică.
”În apartamentul în care concentrația avea valorile cele mai ridicate a fost găsită o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani, fără semne vitale, cel mai probabil, intoxicată cu monoxid de carbon. Din celelalte patru apartamente ale imobilului a fost evacuate de către pompieri șase persoane în condiții de siguranță. Alimentarea cu gaz metan a fost oprită de către echipele distribuitorului de gaz metan, iar după ventilarea încăperilor și îndepărtarea pericolului, persoanele s-au putut întoarce în locuințe. Apartamentul unde a fost găsită femeia era încălzit cu ajutorul unei sobe de teracota prevăzută cu arzător alimentat cu gaz metan”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Pompierii reamintesc măsurile privind prevenirea intoxicaţiilor cu monoxid de carbon:
- Încăperile trebuie aerisite frecvent;
- Sistemele de încălzire trebuie să fie corect instalate, întreţinute şi verificate periodic, de către persoane autorizate în acest sens;
- Coşurile, burlanele, ţevile de evacuare a fumului şi gazelor arse trebuie să fie verificate, curăţate şi reparate (dacă este cazul) periodic, de către o persoană specializată, pentru a vă asigura că au tiraj corespunzător;
- Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
- Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
- Totodată, se impune supravegherea aparatelor care funcţionează cu flacără deschisă (aragaz, cuptor sau generatoare portabile cu gaz). Pentru a vă proteja, recomandăm, de asemenea, instalarea unui detector de monoxid de carbon în locuinţă, sau chiar mai multe, respectând instrucţiunile producătorului.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Pop Daria
01.12.2024Cum il cheama pe acest tanar?
S F
13.11.2024Să vezi acuma pe Adriana Bahmuțeanu ce circ țigănesc face .....de fapt așa e ea
nu-i treaba ta
09.11.2024mergeti la munca mai bine dacat SA stati degeaba, sunteti tineri si grasi, sanatosi tun, puneti mana pe lopeti si la munca cu voi, lasti povestile pentru copii la batrani SA le dea mai departe. sunteti niste lipitori care sugeti banii si vita die pe oamenii nenorociti, si sunt...
nu-i treaba ta
09.11.2024Ok... SA inteleg ca daca am sa ajunga vreodata in Cluj -Napoca Si Militia gaseste asupra mea 3 -4 grame de Cannabis medicinal , pe care IL consum datorita durerilor cronice, eliberat pe reteta, RISC o pedeapsa intre cati si cati ani...? Consider ca Ar trebui SA se traga ...
la articolul Două persoane reținute de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri de risc și mare risc
COMENTARII