Dosar penal și amenzi cumulând 25.000 de lei aplicate de polițiștii mureșeni unui bărbat care și-a abandonat câinele pe un câmp

Un bărbat, de 43 de ani, din Ibănești, a fost sancționat cu o amendă contravențională în valoare de 12.000 de lei, după ce și-a abandonat câinele pe un câmp. Ulterior, în urma verificărilor efectuate la domiciliul acestuia privind condițiile de trai ale exemplarelor canine aflate în îngrijirea sa, i-au mai fost aplicate alte 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.500 de lei.

La data de 7 februarie 2025, polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi abandonat câinele pe un teren din Gurghiu.

În urma verificărilor efectuate, cel în cauză a fost identificat ca fiind un bărbat, de 43 de ani, din Ibănești.

Acesta a fost sancționat astfel cu o amendă contravențională în valoare de 12.000 de lei, pentru abandonul câinelui. De asemenea, pentru exemplarul canin a fost emis un ordin de plasare în adăpost, fiind ulterior preluat de Asociația Save&Smile.

În continuare, polițiștii au efectuat verificări la domiciliul bărbatului, unde au descoperit un exemplar canin, rasa Kangal, care prezenta urechile cupate, fiind întocmit astfel un dosar penal, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor.

Totodată, în curtea bărbatului au mai fost identificați alti 5 câini, dintre care unul din categoria raselor periculose, nemicrocipați, neînregistrați, iar cei din rasa comună, nesterilizați.

Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat cu alte 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.500 de lei, fiind emise, în total, 6 ordine de plasare în adăpost.

Foto: IPJ Mureș

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Eori

05.03.2025

Lumea Trebuie Să Știe Asta Despre Cabluri USB: Toate Cablurile USB De Încărcare A Telefonului, Se Pot Verifica Dacă Sunt Funcționale, Ori Defecte, Cu Aplicația Ampere ! În Aplicația Ampere Trebuie Să Afișeze O Intensitate De Încărcare Minim 500mA Pentru A Indi...

Hoți de cablu din cupru, identificați și reținuți de polițiștii din Zalău

Eori

03.03.2025

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale ...

Prof.dr. Leonard Azamfirei: 'Spitalul Universității de Medicină din Târgu Mureș, primul smart hospital din România, se va construi rapid şi va fi unic în Europa de Est'

Eori

03.03.2025

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale ...

Abonamente de transport în comun gratuite pentru studenții înscriși la Universitatea de Stiințe Agricole și Medicină Veterinară

Eori

02.03.2025

Lumea Trebuie Să Știe Asta" Partidele Politice De Tip Extremă, Extremă Dreapta, Extremă Stânga, Și Tot Ce Ține De Extremă, Nu Sunt Bune; Există Internet Pentru Informare Despre Fiecare Partid Politic În Parte Din Fiecare Țară A Lumii, Se Poate Vedea Pe Site-ul Wi...

Senatorul Țăgârlaș, acest maestru al cuvintelor pline de însemnătate planetară

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing