
8 incendii lichidate de pompierii sălăjeni în weekend, dintre care 4 generate de coșurile de fum
În intervalul 7-9 februarie, efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au gestionat 67 de solicitări primite din partea populației, privind acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În total, echipajele SMURD au oferit sprijin în 51 de cazuri, care au constat în acordarea primului ajutor medical calificat de urgență și în transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme ori cu probleme medicale grave;
pentru localizarea și lichidarea a 8 incendii. Cele mai relevante au fost:
- Echipajele operative din cadrul Pichetului de Pompieri Cehu Silvaniei și Detașamentului Zalău au intervenit sâmbătă, 08.02.2025, în jurul orei 19:25, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu de proporții, la un operator economic din localitatea Nadiș. La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau cu ardere generalizată în interiorul halei și la acoperiș, cu posibilitate de propagare la o casă învecinată și la anexele acesteia. Pentru misiune au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă pentru trasnportul apei și o ambulanță SMURD. După aproximativ 2 ore și jumătate, pompierii au lichidat incendiul, flăcările fiind împiedicate să se extindă la vecinătăți. În urma evenimentului, a ars acoperișul construcției și au fost afectate o autorulotă, scule și utilaje aflate în interior. Proprietara a suferit un atac de panică, fiind evaluată la fața locului de către un echipaj medical al ambulanței, aceasta refuzând transportul la spital.
- La scurt timp după ce pompierii din cadrul Pichetului de Pompieri Cehu Silvaniei au ajuns la sediul subunității, alarma a sunat iarăși, anunțând o nouă misiune. La ora 22:15, un incendiu s-a produs la o casă de locuit din localitatea Hodod, județul Satu Mare. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la imobil prin ardere generalizată. În sprijin, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Punctului de Lucru Tășnad. Salvatorii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.
În cursul zilei de duminică, 9 februarie:
- în jurul orei 12:05, pompierii din cadrul Gărzii Ileanda au intervenit cu două autospeciale de stingere în localitatea Rus pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei. Eforturile pompierilor au împiedicat flăcările să se extindă și la anexele gospodăriei. Incendiul a afectat acoperișul imobilului și alte bunuri din interiorul casei.
În cele 3 evenimente, cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.
– la ora 18:00, salvatorii din cadrul Pichetului Cehu Silvaniei au intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească (grajd) în localitatea Ulciug. Pompierii au salvat un cal blocat în interiorul imobilului și au împiedicat extinderea flăcărilor la casa de locuit. În urma incendiului, a ars anexa și bunurile aflate în interiorul acesteia. Incendiul s-a produs cel mai probabil, din cauza unui scurt circuit.
– tot în jurul orei 18:00, pompierii sălăjeni au acționat pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată. Acestea s-au produs în localitățile Recea și Bercea, în urma cărora au fost afectate câte 1 ha de vegetație uscată.
– În dimineața zilei de luni, la ora 04:20, pompierii din cadrul Secției Jibou au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Ciocmani. Incendiul s-a manifestat la acoperișul anexei și în interiorul acesteia, cu posibilitate de propagare la anexele învecinate. În urma evenimentului, au ars acoperișul anexei și câteva bunuri depozitate în interior. Proprietara a fost evaluată medical la fața locului deoarece a suferit un atac de panică, ulterior aceasta refuzând transportul la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost și în acest caz coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.
controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, acțiuni de informare preventivă în teren și alte tipuri de misiuni în folosul comunității.
„Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play”, a transmis Compartimentul Informare și Relații Publice al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj.

CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ana Guțu
01.04.2025Cred că ar trebui sa verificați mai bine bibliografia domnul senator Pintea,nu sa luați articolul de la alți jurnaliști.dar daca va este așa greu sa verificați va informez eu, domnul senator are liceul,nu 8 clase sau școala specială așa cum se speculează.ar trebuie sa ...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
bizoffice.ro
30.03.2025Oare ce se intampla de tot fug de acasa minorele astea?
la articolul Minoră plecată voluntar de la domiciliul său din Huedin. Dacă ați văzut-o, sunați la 112!
vinczeattila35@gmail.com
28.03.2025Pe cei buni ii ia Dumnezeu la el mai repede....
Cozma Connt Ancuța Sofica
25.03.2025Parintele Bene ieste un om minunat și mereu a fost iar atunci când am avut nevoie de dansul a fost mereu prezent sufletește în viata mea și a fam mele sii mulțumesc din suflet și ma rog mereu Bunului Dumnezeu sai dea sănătate Dansului și fam Dansului și să-l tina sana...
COMENTARII