
Trei consilieri județeni ai PNL Bistrița-Năsăud vor fi excluși din partid! Cum s-a ajuns la această situație...
Pertractările politice nu au fost astăzi foarte lungi în ceea ce privește numele celor doi vicepreședinți cu care, președintele Radu Moldovan va lucra în următorii 4 ani. Așa cum se știe e vorba de social-democratul Claudiu Tamaș și liberalul Cristian Cârlig, ultimul fiind și fost candidat al PNL la primăria orașului Beclean.
Filmul evenimentelor
Președintele Radu Moldovan a convocat pentru astăzi, cu începere de la ora 14.30, respectiv 15.30, două ședințe ale noului Consiliu Județean format ca structură politică din 10 consilieri PSD, 10 PNL, 4 AUR și 2 de la UDMR. Prima ședință a stabilit cele 4 comisii de specialitate, componența acestora cât și președinții.
Primul semn: Tăcerea din jurul numelor celor 2 vicepreședinți, deși, de Tamaș se cam știa iar numele lui Cârlig se auzea, discret, pe la colțurile politicii din BN. Dar, să nu anticipăm, să spunem doar că, apropierea sau distanța pe care Gheorghe Scuturici a luat-o față de grupul PNL, el fiind membru PNL, ne-a dat de gândit. Lângă el s-a așezat doctorul Marin Rus, în timp ce, Cârlig arată autoizolat de grupul de 7, liderul acestuia fiind Florin Rogozan.
Semnul 2: În momentul când liderul grupului PNL, Florin Rogozan, a dat citire unei decizii a conducerii PNL BN care interzice orice fel de alianțe cu PSD, președintele Radu Moldovan i-a atras atenția că, deciziile politice ale unui partid, nu pot face obiectul discuției în plenul Consiliului Județean, structură legislativă formată din reprezentanții a mai multor partide și a căror interes nu este decât bunăstarea și dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud.
Așa cum se știe, a urmat propunerea lui Scuturici pentru Cristian Cârlig, care, evident a acceptat-o. În acel moment, Florin Rogozan a anunțat retragerea din plen a grupului de conslieri PNL, din cei 10, 3 au rămas în sală, iar 7 au părăsit-o.
La scurt timp, chiar în această seară, PNL Bistrița-Năsăud, prin intermediul unui comunicat semnat atât de Ioan Turc cît și de deputatul Robert Sighiartău, au anunțat că, Marin Rus, Gheorghe Scuturici și Cristian Cârlig vor fi excluși din PNL.
PNL-COMUNICATUL INTEGRAL
Deși la nivel național cât și la nivel județean hotărârea PNL este “Fără alianțe cu binomul PSD-AUR”, în Bistrița-Năsăud, atât la nivel municipal cât și la nivel județean, s-a încercat aducerea în derizoriu a hotărării luate statutar la nivel național.
La nivelul consiliului local Bistrița, “capcana” social-democrată a dat greș, liberalii neacceptând “mâna întinsă” de PSD pentru un post de viceprimar. Mai mult, în cadrul Biroului Politic Județean s-a luat hotărârea respingerii oricăror forme de alianță cu PSD și AUR.
În Ședința Extraordinară a Consiliului Județean, desfășurată după două zile de la hotărărea BPJ BN, Gheorghe Scuturici, ales consilier județean pe lista PNL, l-a propus pentru funcția de vicepreședinte, încălcând dispozițiile BPJ, pe Cristian Cârlig. Un alt consilier ales pe listele PNL, Marin Rus, a votat pentru, toți ceilalți consilieri județeni PNL părăsind sala.
Decizia PNL-BN va fi fermă, cei trei consilieri județeni amintiți urmând să fie excluși din rândul PNL!
Putem spune fără putință de tăgadă că PSD SI-A ALES DOI VICEPREȘEDINȚI DE CONSILIU JUDEȚEAN!
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Dan Doghi
09.04.2025O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...
la articolul Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană
Maria Dobre
08.04.2025Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
Ana Guțu
01.04.2025Cred că ar trebui sa verificați mai bine bibliografia domnul senator Pintea,nu sa luați articolul de la alți jurnaliști.dar daca va este așa greu sa verificați va informez eu, domnul senator are liceul,nu 8 clase sau școala specială așa cum se speculează.ar trebuie sa ...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
bizoffice.ro
30.03.2025Oare ce se intampla de tot fug de acasa minorele astea?
la articolul Minoră plecată voluntar de la domiciliul său din Huedin. Dacă ați văzut-o, sunați la 112!
COMENTARII