Tineri reținuți de polițiștii mureșeni pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat de ovine

Joi, 9 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni, au identificat și reținut pentru 24 de ore, doi tineri, de 22 și 19 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.

În fapt, la data de 8 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați prin intermediul unui apel 112, de către un bărbat de 70 de ani, din Târnăveni, cu privire la faptul că, acesta ar fi surprins două persoane necunoscute care ar fi pătruns în țarcul de animale pe care îl deține și ar fi încercat să sustragă ovine.

Cei în cauză și-au asigurat scăparea, însă fără a reuși să sustragă vreun animal.

În baza sesizării, polițiștii au demarat cercetări, persoanele bănuite de săvârșirea faptei fiind identificate în timp util, fiind vorba despre doi tineri, de 22 și 19 ani, ambii din municipiul Târnăveni.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, polițiștii au emis pe numele lor ordonanțe de reținere, pentru 24 de ore. Vineri, 10 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni a dispus, în continuare, plasarea lor sub control judiciar.

Cercetările continuă sub supravegherea unității de parchet competente.

Foto ilustrativ

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Rodica R

11.01.2025

De ce nu faceți o analiza a accidentelor provocate de persoane în funcție de grupele de vârstă :18-24, 25-35, 36-45, 46-55....pana la 80. Și după aceea trageți concluzii utile pentru îmbunătățirea legislației în domeniu

Bistrițeancă aflată la volan în traficul din Cluj-Napoca, a accidentat doi minori pe o trecere de pietoni nesemaforizată

Popmitru99

31.12.2024

Pop Ioan

31.12.2024

Una a promis și alta face, vreau sa fie demis!

Petiție pentru "demiterea" primarului din Baia Mare, Doru Dăncuș

Ana

31.12.2024

Dar ore tu de unde faci parte ești din alt oraș ? înseamnă că și tu ești un prost mai mare decit toți Baimarenii

Petiție pentru "demiterea" primarului din Baia Mare, Doru Dăncuș

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing