SORIN GRECU: Răzbunare oşenească. Povestea salvării Mănăstirii Bixad și a celebrei crime care a şocat România anilor ’70

Octombrie, 2008, Bixad. Intrăm în comună venind dinspre Negreşti-Oaş şi nu ne mai săturăm să admirăm căsoaiele oşenilor, aproape fiecare cu câte 10-15 camere şi unu-două etaje. Ne îndreptăm spre gospodăria lui Vasile Finta, zis Vorotel, cel mai celebru personaj din Bixad, fireşte, numele său fiind legat de mănăstirea de pe deal, care găzduieşte Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Sfinte. 

Asta pentru că prin 1984, în plin regim comunist, Vorotel a făcut un rămăşag, cu consătenii săi, pe un subiect cu totul de necrezut: acela că va reuşi să obţină aprobare de la Ceauşescu, personal, pentru restaurarea mănăstirii, aflată atunci într-o accentuată stare de degradare, devenită preventoriu T.B.C., după ce călugării se risipiseră, la instaurarea definitivă a comunismului. Şi, după luni de zile, în care s-a tot deplasat la Bucureşti cu butoaie întregi de pălincă, pe la tovarăşii din C.C. şi la cei ce asigurau paza preşedintelui, acesta a reuşit, în sfârşit, să aranjeze să fie primit de către Ceauşescu, în problema mănăstirii. 

Lucru pe care nu fuseseră în stare să-l facă nici prim-secretarul de atunci și nici episcopul, cunoscută fiind aversiunea Elenei Ceauşescu, mai ales pentru biserici, pe care insista să le demoleze, pe capete. Însă Vorotel nu s-a speriat: trebuia să-şi îndeplinească misiunea la care se înhămase în faţa întregii suflări a Bixadului. Întâlnirea cu Ceauşescu este antologică. Vorotel a păşit cu încredere la cabinetul şefului statului, îmbrăcat în tradiţionalul port oşenesc: cizme, gaci, traistă şi clop minuscul. 

Arăta exact ca un dac de pe Columna lui Traian. Secretarul lui Ceauşescu l-a interpelat prompt, întrebându-l ce vrea de la preşedintele României. Începe Vorotel: “Vreau să-i transmit şefului statului că nu mai suportăm acea ruină care a ajuns mănăstirea, şi vrem: ori s-o radem de pe faţa pământului, ori s-o restaurăm. E o ruşine pentru întregul Oaş dărăpănătura aia – şi turiştii care ne vizitează ne consideră nişte leneşi şi nişte golani. Ori, noi nu vrem acest lucru. Vrem refacerea mănăstirii – nu pentru Dumnezeu, nici pentru preoţi, ci pentru turiştii care vin la noi şi ne judecă. Eu pot să strâng în câteva minute câţiva buldozerişti şi să radem mănăstirea în numai câteva ore.” Ceauşescu, asculta prin uşa rămasă întredeschisă şi se uita la insolitul personaj care aterizase în cabinetul său. 

Deschide uşa brusc şi spune:"Stai, nebunule, potoleşte-te”. Apoi, cu un zâmbet, îl întreabă: ”Cine eşti?” Vorotel se prezintă milităreşte şi-i expune problema lui. Ceauşescu îl ascultă cu interes, după care-l întreabă: “Cum e viaţa la voi, în Oaş?” Vorotel răspunde:” Să trăiţi, tovarăşe şef de stat, trăim ca-n rai: fiecare avem câte trei-patru bivoli în gospodărie iar câinii trăiesc şi ei în belşug, mănâncă şi cozonaci din şanţuri”. Spune Ceauşescu, peste măsură de încântat : “Ptiu, fire-ai al dracului, adă repede hârtia să-ţi semnez, până nu mă răzgândesc”. Şi, aşa, Vorotel a ajuns cea mai mare vedetă a zonei, ajungând ca importanții şefi de întreprinderi din judeţ, inclusiv securişti cu funcții, să contribuie la refacerea mănăstirii care dăinuie şi astăzi.

Îl găsim pe Vorotel în plin lucru, la “furnalul” de pălincă şi ne recunoaşte imediat, în ciuda celor 87 de ani ai săi, pentru că în urmă cu doi ani făcusem un film despre el. Sare sprinten în întâmpinarea noastră, şi nimic nu-i trădează vârsta. Primul lucru pe care-l face este să ne îmbie cu un pahar de pălincă (ne corectează când spunem horincă, „ăsta-i un termen din Maramureş”, spune el) şi ne supunem. Licoare curată, însă aprigă, precum temperamentul viforos al oamenilor acestor locuri. Abia apoi ne întreabă de ce-am venit la el, tocmai de la Cluj. Îi spunem că vrem să auzim povestea răzbunării oşeneşti, cea mai celebră crimă din zonă din anii ’70. Se înseninează, după care ne pofteşte să luăm loc la o masă din curte și își începe povestirea.

Înşelăciunea “delegatului”

“Prin 1970, un consătean de-al nostru Vasile Gorba, era delegat cu lucrări manuale la Turnu Severin, unde avea câţiva oameni în primire, toţi din Bixad. Într-o seară, la o crâşmă, aflat sub influenţa alcoolului, Borba a pornit o încăierare cu un localnic, lovindu-l pe om atât de puternic, încât acesta a ajuns în spital.”Delegatul” s-a înţeles cu doi dintre angajaţii săi, Mihai Bumb şi Mihai Bogdan, să ia fapta pe răspunderea lor şi să intre în puşcărie în locul lui, urmând ca la eliberarea din penitenciar să le ofere o sumă mare de bani.” Vorotel se opreşte o clipă să soarbă o gură de pălincă, după care continuă: “Muncitorii au stat vreo doi ani în puşcărie şi, după eliberare, au venit la locuinţa “delegatului”, să-şi capete simbria. 

Acesta, însă angajase între timp un zdrahon, un tip extrem de violent şi periculos, Mihai Blede, care să-l păzească permanent, de cei doi inşi, ce urmau să-și ceară răsplata, pentru anii de suferinţă în puşcărie. Când au ajuns la uşa lui, acesta şi-a scos – scuzaţi – porcăria din pantaloni şi le-a spus: uite, asta o să căpătaţi de la mine.” Vorotel spune că respectivii, descumpăniţi, au plecat, dar s-au întors a doua zi, când au fost întâmpinaţi de data asta de “zdrahon”. Când l-au văzut, nici mai mult, nici mai puţin, l-au înşfăcat, l-au legat şi, după ce i-au administrat o bătaie soră cu moartea, l-au urcat într-o căruţă. Apoi au parcurs îndelete uliţele satului, arătându-l tuturor. Nici chiar miliţia din comună n-a intervenit, de teamă că ar fi putut ieşi o răzmeriţă a oşenilor. Mai departe, cei doi l-au dus pe Blede la casa lui Bogdan, însă tatăl acestuia i-a alungat, neacceptând să fie părtaş la “afacere”. 

Aşa că răzbunătorii l-au dus la cimitir, unde i-au dat un hârleţ şi l-au obligat să-şi sape singur groapa. Apoi l-au legat la loc şi mai mult mort decât viu l-au dus pe zdrahon la locuinţa lui Bumb, ca să moară în linişte. Apoi, senini, cei doi s-au predat la poliţie. A urmat un balamuc fără precedent: judecată la căminul cultural, în faţa sătenilor, pentru ca astfel de răzbunări să nu mai aibă loc. Spre stupoarea tuturor, când cei doi au fost întrebaţi dacă-şi regretă fapta, aceştia au spus: ”Nu ne pare rău de crimă, dar ne pare rău că nu l-am omorât pe celeălalt, pe Gorba”. Au făcut ani grei de închisoare, Bumb a murit în puşcărie – dar între timp a murit şi “delegatul”. Mama acestuia încă mai trăieşte, e bătrână, dar spune că nu-şi mai aminteşte nimic despre tărăşenie. Încheie Vorotel: “Oamenii de aici au acest spirit al dreptăţii. Îţi dau şi haina de pe ei – dar, dacă-i înşeli îţi iau imediat gâtul. Tot ce vor este ca să fii corect cu ei şi ce-i al lor să fie al lor.”