ROMÂNIA REALĂ. A căzut mortul din mașina de pompe funebre

Incident greu de înțeles azi în Baia Sprie. Pe DN18 se afla cadavrul unui om căzut dintr-o mașină de pompe funebre.

„În această dimineaţă, în jurului orei 09.00, Poliția oraşului Baia Sprie a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112 despre faptul că pe D.N. 18, în comuna Tăuţii de Sus, pe drumul public se află un sac negru.

Poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, angajat al unei societăţi comerciale având obiect de activitate pompe funebre. În timp ce acesta conducea un vehicul, pe fondul unor defecţiuni la sistemul de închidere al compartimentului de transport, un sac de transport cadavre ar fi căzut pe partea carosabilă.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte şi sub coordonarea procurorului se efectuează cercetări”, arată IPJ Maramureș. 

Etichetele acestui articol sunt cadavru, baia sprie, tautii de sus, macabru, profanare de cadavre

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Rodica R

11.01.2025

De ce nu faceți o analiza a accidentelor provocate de persoane în funcție de grupele de vârstă :18-24, 25-35, 36-45, 46-55....pana la 80. Și după aceea trageți concluzii utile pentru îmbunătățirea legislației în domeniu

Bistrițeancă aflată la volan în traficul din Cluj-Napoca, a accidentat doi minori pe o trecere de pietoni nesemaforizată

Popmitru99

31.12.2024

Pop Ioan

31.12.2024

Una a promis și alta face, vreau sa fie demis!

Petiție pentru "demiterea" primarului din Baia Mare, Doru Dăncuș

Ana

31.12.2024

Dar ore tu de unde faci parte ești din alt oraș ? înseamnă că și tu ești un prost mai mare decit toți Baimarenii

Petiție pentru "demiterea" primarului din Baia Mare, Doru Dăncuș

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing