
Rechizite gratuite pentru aproape 12.000 de elevi mureșeni
Inspectoratul şcolar Judeţean Mures a demarat, in data de 23 septembrie 2024, o licitaţie publică estimată la valoarea de 678.798 de lei, fără TVA, pentru obiectivul de investiţie "Furnizarea de rechizite scolare pentru unităţile din invăţământ preuniversitar, pentru anul scolar 2024-2025", informează https://www.licitatiapublica.ro/.
Achiziţia este finanţată de Ministerul Educaţiei, iar licitaţia se va desfăşura în data de 14 octombrie 2024, ora 15:00.
„Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare, aprobată prin Legea nr. 126/2002, au fost adoptate o serie de măsuri in vederea sprijinirii materiale a elevilor din invăţământul de stat, primar şi gimnazial, care sunt la cursuri de zi şi care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie se situează la maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.”
„Având în vedere situaţia materială în care se află aceste categorii dezavantajate de elevi, pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional şi a activităţilor specifice pentru elevi, în anul şcolar 2024-2025 in judeţul Mureş este necesară achiziţionarea a 11.738 de pachete de rechizite şcolare”, se menţionează în Caietul de sarcini al licitaţiei, document aprobat de către prof. Paula-Maria Dărăban, inspector şcolar general al judeţului Mureş.
Cele 11.738 de pachete de rechizite vor avea următoarea destinaţie: 1.621 pentru clasa pregătitoare, 1.490 pentru clasa I-a, 4.147 pentru clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, 3.467 pentru clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a şi 1.013 pentru clasele a VIII-a.
"La nivelul fiecărei unităţi şcolare au fost centralizate solicitările de pachete rechizite şcolare, s-a estimat numărul de beneficiari reali de pachete rechizite şcolare din numărul total de elevi inscrişi, stocurile de pachete rechizite existente şi stocurile de pachete rechizite disponibile după distribuirea la fiecare unitate şcolară, Inspectoratul Şcolar a stabilit numărul de pachete rechizite care vor fi achiziţionate in perioada următoare.”
„Achiziţia pachetelor de rechizite şcolare va contribui la creşterea calităţii educaţionale la nivel de unităţi şcolare. Rechizitele şcolare vor fi repartizate pe şcoli de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş", se mai precizează in documentul aprobat de către prof. Paula-Maria Dărăban (foto).

CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Topan Alexandru
18.04.2025Verificarea și informarea ...curățarea se face la ieșire din sezonul rece pentru că hornaru nu o să facă față solicitărilor !
la articolul Trei incendii generate de coșurile de fum la sfârșit de săptămână, lichidate de pompierii sălăjeni
Istefan Annamaria
15.04.2025Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?
la articolul Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei
Dan Doghi
09.04.2025O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...
la articolul Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană
Maria Dobre
08.04.2025Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
COMENTARII