
Polițistă de 23 de ani moartă într-un grav accident rutier
Un accident rutier mortal a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, 20 decembrie. În accident au fost implicate două autoturisme, iar o tânără de 23 de ani a fost găsită în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată.
Beatrice, o tânără polițistă în vârstă de 23 de ani, și-a pierdut viața în urma unui tragic accident rutier care a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, între localitățile Flămânzi și Copălău din județul Botoșani.
La locul tragediei au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ. Serviciile de intervenție prezente la locul accidentului au constatat faptul că toate persoanele persoanele erau în afara autoturismelor, iar una era în stop cardio-respirator.
Conform primelor informații, accidentul s-a produs după ce un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani a intrat pe contrasens, într-o curbă, și s-a izbit de un alt vehicul, care circula regulamentar. Șoferul a fost testat cu un etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Tânăra de 23 de ani, care circula regulamentar, a murit pe loc, după ce, din cauza forței coliziunii, autoturismul condus de tânără a fost proiectat pe celălalt sens şi a ajuns în şanţul de pe marginea străzii.
Accidentull s-a produs la puțin timp după miezul nopții pe drumul european E58. Un tânăr de 22 de ani, din județul Suceava, se întorcea spre casă de la Iași. Acesta tocmai aterizase pe aeroportul din Iași, unde a fost așteptat de fratele lui. El a dorit să urce el la volan, iar la jumătatea distanței spre casă, la ieșire din orașul Flămânzi, mașina a derapat într-o curbă la dreapta, aflată într-un vârf de rampă.
„Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas-bun de la colega noastră, Beatrice, care și-a pierdut viața mult prea devreme, într-un tragic accident rutier. Plecarea ei lasă un gol imens în sufletele noastre, dar și în comunitatea pe care a slujit-o cu devotament și curaj. În aceste momente grele, suntem alături de familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune. Odihnește-te în pace, Beatrice! Vei rămâne mereu în inimile noastre și în amintirea tuturor celor care te-au cunoscut”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.
Foto: Adevărul
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Topan Alexandru
18.04.2025Verificarea și informarea ...curățarea se face la ieșire din sezonul rece pentru că hornaru nu o să facă față solicitărilor !
la articolul Trei incendii generate de coșurile de fum la sfârșit de săptămână, lichidate de pompierii sălăjeni
Istefan Annamaria
15.04.2025Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?
la articolul Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei
Dan Doghi
09.04.2025O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...
la articolul Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană
Maria Dobre
08.04.2025Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
COMENTARII