
Patru bărbați condamnați pentru infracțiuni de efectuarea de operațiuni cu substanțe interzise și trafic de droguri de mare risc, depistați de polițiștii din cadrul I.P.J. Cluj
La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, în colaborare cu Serviciul de Investigații Criminale și sprijiniți de Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, au desfășurat o acțiune pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau care sunt urmărite în temeiul legii.
În cadrul acestei acțiuni, au fost depistați patru bărbați, cu vârste între 35 și 56 de ani, pe numele cărora Tribunalul Cluj a emis, la data de 4 octombrie 2024, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Cei în cauză au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 5 ani, în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc, ambele infracțiuni fiind săvârșite în formă continuată.
După depistare, aceștia au fost conduși și predați reprezenanților Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepselor.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Istefan Annamaria
15.04.2025Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?
la articolul Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei
Dan Doghi
09.04.2025O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...
la articolul Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană
Maria Dobre
08.04.2025Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
Ana Guțu
01.04.2025Cred că ar trebui sa verificați mai bine bibliografia domnul senator Pintea,nu sa luați articolul de la alți jurnaliști.dar daca va este așa greu sa verificați va informez eu, domnul senator are liceul,nu 8 clase sau școala specială așa cum se speculează.ar trebuie sa ...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
COMENTARII