NĂSĂUD- ISTORII UITATE: Marele incendiu din martie 1927. Au rămas fără locuință 120 de familii în timp ce Biserica Reformată și hotelul GRIVIȚA au ars din temelii

Groaznicul dezastru de la Năsăud- Un tablou înspăimântător. Așa titrau primele pagini ale ziarelor din Bistrița și Cluj pe 22 martie 1927. Toate ziarele ofereau publicului avid de informații șocante detalii despre pojarul ce a transformat în scrum o parte din orașul Năsăud.

Iată cum este descris în ”Săptămâna” puternicul incendiu care a cuprins centrul ”orașului academicienilor”: ” Vîntul bătea cu putere! La un moment dat se transformase în adevărat uragan. Acoperișul casei lui Ioan Mureșian a fost cuprins de flăcări în câteva clipe. În mai puțin de o jumătate de oră întregul cartier central fusese transformat într-o mare de flăcări. În aceaastă parte o orașului foarte multe clădiri erau acoperite cu scânduri. Mulțimea adunată în centrul orașului fusese cuprinsă de o panică de nedescris. Cele două pompe de mână ale primăriei au fost aduse în curtea imobilului cuprins de flăcări. Au ars și ele în lipsa apei. Cuprinși de spaimă, peste 2000 de locuitori fugeau în neștire. Uraganul ridica acoperișurile incendiate ale locuințelor și le arunca la distanțe mari peste alte acoperișuri care imediat erau cuprinse de flăcări. Cel mai mult au avut de suferit străzile Griviței, calea Vaselor în dosul Sinagogii, strada Cimitirului, precum și preungirea pieței Unirea numită strada Vasile Lașcu. Ca prin minune a fost ferit de furia flăcărilor importantul edificiu al primăriei orașului”.

Ce mai scria presa vremii: ” Ajutoarele au sosit târziu de tot. Până la venirea pompierilor, oamenii au asistat neputincioși la îngrozitorul spectacol. Dela o distanță de 7 km, din comuna Stepa, au sosit 65 de flăcăi cari au luptat cu îndârjire la operațiunile de salvare. Mai târziu au sosit pompierii din Behlean și abia la miezul nopții cei de la Bistrița. Aceștia au ajuns la locul incendiului cu căruțe și automobile” (…) Sosind la locul sinistrului , d. Pahone, prefectul județului Bistrița-Năsăud, s-a organizat imediat un serviciu de ajutor al sinistraților. În Bistrița, care este capitala județului Bistrița-Năsăud s-a cerut populației prin batere de tobă să sară în ajutorul nenorociților . Imediat s-au strâns trei camioane cu pîine, slănină, făină, untură, cartofi, fasole, ouă, care au fost trimise la Năsăud (…) Până acum nu s-a putut stabili cauzele incendiului. Se presupune că o scînteie sărită din hornul brutăriei Mureșanu, care a lucrat până la 6 dimineața a căzut pe acoperișul de șindrilă al locuinței brutarului, care a ars potolit până la orele 3 după amiază când a izbucnit puternic (…) au rămas pe drumuri 120 familii… De menţionat e faptul că Năsăudul a fost lovit pentru a treia oară de această nenorocire…E inutil să spunem că pagubele sunt incalculabile. Biserica reformată, care era un preţios monument istoric, a ars de asemenea în întregime. ”

 

Mulțumesc prietenului Georgiu Daniel pentru materialele strînse din presa vremii.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Rodica R

11.01.2025

De ce nu faceți o analiza a accidentelor provocate de persoane în funcție de grupele de vârstă :18-24, 25-35, 36-45, 46-55....pana la 80. Și după aceea trageți concluzii utile pentru îmbunătățirea legislației în domeniu

Bistrițeancă aflată la volan în traficul din Cluj-Napoca, a accidentat doi minori pe o trecere de pietoni nesemaforizată

Popmitru99

31.12.2024

Pop Ioan

31.12.2024

Una a promis și alta face, vreau sa fie demis!

Petiție pentru "demiterea" primarului din Baia Mare, Doru Dăncuș

Ana

31.12.2024

Dar ore tu de unde faci parte ești din alt oraș ? înseamnă că și tu ești un prost mai mare decit toți Baimarenii

Petiție pentru "demiterea" primarului din Baia Mare, Doru Dăncuș

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing