
Femeie atacată de o haită de câini maidanezi pe o stradă din Huedin
În data de 24 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Biroul pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la un incident petrecut în dimineața zilei de 23 februarie a.c., pe o stradă din orașul Huedin, unde o femeie de 57 de ani a fost atacată de aproximativ 11 câini de talie mare, rasa metis, fără stăpân.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că Unitatea Administrativ-Teritorială nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale referitoare la gestionarea câinilor fără stăpân, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2001 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 55/2002.
În acest context, au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunilor neluarea de către proprietarul câinilor sau deținătorul temporar al acestora a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane și pentru neglijență în serviciu, urmând ca cercetările să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Autoritățile locale aveau încheiat un contract cu o entitate specializată pentru gestionarea animalelor fără stăpân, iar verificările vizează și modul în care au fost îndeplinite obligațiile asumate prin acest contract.
Cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea unității de parchet competente.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Topan Alexandru
18.04.2025Verificarea și informarea ...curățarea se face la ieșire din sezonul rece pentru că hornaru nu o să facă față solicitărilor !
la articolul Trei incendii generate de coșurile de fum la sfârșit de săptămână, lichidate de pompierii sălăjeni
Istefan Annamaria
15.04.2025Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?
la articolul Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei
Dan Doghi
09.04.2025O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...
la articolul Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană
Maria Dobre
08.04.2025Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
COMENTARII