
Exercițiul „MIERCUREA ALARMELOR” va avea loc în județul Cluj la data de 26.02.2025
Miercuri, 26.02.2025. în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc exercițiul de alarmare publică denumit „MIERCUREA ALARMELOR”, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul județului Cluj.
Potrivit Comunicatului de Presă nr. 12 din 25.02.2025, publicat de Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul ISU Cluj, exercițiul se va desfășura la nivel național, iar sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.
Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgenței anunțate sunt de un real folos într-o situație limită.
„Astfel, le recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să își continue activitățile obișnuite, urmărind în paralel informările oficiale. În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi de radio sau televiziune.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate:
- Alarmă la dezastre - se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;
- Prealarmă aeriană - se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;
- Alarmă aeriană - se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Foto: ISU Cluj

CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Topan Alexandru
18.04.2025Verificarea și informarea ...curățarea se face la ieșire din sezonul rece pentru că hornaru nu o să facă față solicitărilor !
la articolul Trei incendii generate de coșurile de fum la sfârșit de săptămână, lichidate de pompierii sălăjeni
Istefan Annamaria
15.04.2025Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?
la articolul Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei
Dan Doghi
09.04.2025O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...
la articolul Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană
Maria Dobre
08.04.2025Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
COMENTARII