PETRA Vasile

Avocat coordonator

Dl. av. Petra Vasile este unul dintre cei mai experimentați avocați din Bistrița și de peste 43 de ani apără cu profesionalism interesele clienților săi, pentru care a câștigat numeroase procese, în fața Judecătoriei Bistrița, a Tribunalului Bistrița-Năsăud, Curții de Apel Cluj, cât și Înaltei Curți de Casație și Justiție, în toate domeniile dreptului. Îndeplinește și activitatea de coordonator a echipei de lucru fiind implicat activ în toate litigiile curente.

Arii de practică:
• Dreptul familiei (acțiuni de divorț, stabilire program de vizitare minor, pensie de întreținere, încredințare minor, acțiuni privind filiația: stabilirea/tăgada paternității rectificarea actelor de stare civilă, procedura recunoașterii în România a hotărârilor străine și transcrierii actelor de stare civilă eliberate de alte state);
• Drept civil (litigii referitoare la dreptul de proprietate: ex. validare antecontracte de vânzare, reziliere/rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare și contracte de întreținere, acțiune în revendicare, grănițuire; partaj judiciar, acțiuni civile în pretenții derivate din răspundere civilă delictuală și contractuală; asistență și reprezentare în procedura executării silite: contestații la executare – litigii contracte de credit; acțiuni în pretenții, ordonanță de plată, etc.);
• Litigii privind reconstituirea dreptului de proprietate la Legea nr. 10/2001 și la Legile fondului funciar;
• Dreptul asigurărilor (acțiune în pretenții privind despăgubiri rezultate în urma accidentelor auto sau asigurărilor de viață și bunuri);
• Drept contravențional;
• Drept penal: asistarea și reprezentarea părților vătămate și civile în cadrul proceselor penale; infracțiuni rutiere.

Are dreptul de a reprezenta clienții în fața tuturor Instanțelor (Judecătorie, Tribunal, Curtea de Apel, Înalta Curte de Casație și Justiție).

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing