CRONICA DE HANDBAL-Liga Campionilor: Atunci când secundele dărâmă speranța victoriei - Podravka Koprivnica- Gloria 2018 BN 26-25

LIVING ON THE RAZORS EDGE- Un meci echilibrat dar dramatic pierdut de fetele lui Pera. Final pe muchie de cuțit .

Gloria 2018 Bistrița Năsăud a pierdut aseară, în Croația, cu Podravka Koprivnica, în etapa a 10-a din Liga Campionilor. Scorul de  25-26, arată exact realitatea de pe teren, unde am văzut un meci dramatic, echilibrat, un joc dens, frumos ca textură handbalistică dar încheiat cu victoria gazdelor. Din  nou, am stat sub imperiul ultimelor zeci de secunde, cele care au decis soarta meciului, așa cum s-a întâmplat și la Zalău.

 După primul fluier, care a sunat precum un corn de vânătoare, bistrițencele știu că nu mai e nimic de pierdut, așa că, se aruncă în atac, cu foarte mult curaj, amintirea returului fiind încă vie (24-29). Cert, Bistrița înscrie repede prin So Delgado, De Araujo și Mbengue. Pe tabelă scrie 5-4, doar că, în handbal, situațiile se schimbă repede de la o poartă la alta. Asta se întâmplă și acum, croatele opresc ofensiva bistițeană și ajung la 9-6, iar respirația suporterilor bistrițeni se oprește preț de cîteva secunde. Dar, cum nimic nu le sperie pe ferele lui Pera, de la 9-6 se face 9-9: Fujita și Mbengue sparg zidul din fața porții croate.

 Repriza continua în același ritm alert, umăr la umăr, minge după minge, atac, repliere și atac: nu se mai înscrie așa de ușor și lupta devine acerbă. Se încheie 15-15 la pauză cu o ghiulea trimisă de Mbengue.

 La debutul reprize a doua, marile speranțe rămân în picioare. Începem bine, marcăm, facem 16-15 cu ajutorul Fujitei. La 15-16, pare să oprim motoarele fără nicio explicație, atacăm mai lent, nedecis, de parcă am și vrea și nu am vrea să mai înscriem, ratărilor lui Mbengue sau So Delgado venind și un 7 metri irosit copilărește de Kirdiasheva.

 Mai consemnăm o nouă revenire a Bistriței: Arruda, paradă la un 7 metri, Delgado dărâmă apărarea croată și e egal 20-20, Kacsor fiind cea care adduce echilibrul pe tabela de scor.

 După minutul 50, războiul devine crâncen, Măzăreanu intră în locul De Arrudei, iar după un gol al gazdelor, reușește trei parade. Mbengue înscrie 23-23, iar jocul devine dramatic: arbitrii văd pași, iar atacul nostru se risipește. Și totuși, de undeva, apar niște secunde în plus, inimile bistrițenilor se opresc, doar că, speranța unui egal in extremis dispare în sunetul fluierului final: 26-25.

 Următorul meci va fi pe 25 ianuarie, acasă, cu FTC Cargo Budapesta, ocupanta locului 2 în grupă.

 Rezultatele anterioare obţinute de Gloria Bistriţa în grupa A sunt: 30-26 cu CSM Bucureşti, 26-28 cu Metz, 30-35 cu Krim, 28-32 cu FTC Budapesta, 25-29 cu Podravka, 23-25 şi 31-28 cu Storhamar, 29-37 şi 24-32 cu Nykobing Falster Handbold Club.

 În grupa B a competiţiei joacă şi vicecampioana Rapid Bucureşti.

 Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).

 Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu.

 

 

 

Marcatoare Gloria: So Delgado 7, Mbengue 7, Fujita 3, Kirdiasheva 2, Kacsor 2, Vukcevic 2, De Araujo 1, Nocun 1

 

Marcatoare Podravka: Mamic 8, Pletikosic 7, A. Pandza 3, Brkic 2, Barisic 2, Simara 1, Senvald 1, K. Pandza 1, Birtic 1

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Rodica R

11.01.2025

De ce nu faceți o analiza a accidentelor provocate de persoane în funcție de grupele de vârstă :18-24, 25-35, 36-45, 46-55....pana la 80. Și după aceea trageți concluzii utile pentru îmbunătățirea legislației în domeniu

Bistrițeancă aflată la volan în traficul din Cluj-Napoca, a accidentat doi minori pe o trecere de pietoni nesemaforizată

Popmitru99

31.12.2024

Pop Ioan

31.12.2024

Una a promis și alta face, vreau sa fie demis!

Petiție pentru "demiterea" primarului din Baia Mare, Doru Dăncuș

Ana

31.12.2024

Dar ore tu de unde faci parte ești din alt oraș ? înseamnă că și tu ești un prost mai mare decit toți Baimarenii

Petiție pentru "demiterea" primarului din Baia Mare, Doru Dăncuș

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing