
C.J. Sălaj a predat 51 de microbuze școlare electrice unor primării din județ
Președintele Dinu Iancu-Sălăjanu și vicepreședintele Szilágyi Róbert-István au înmânat marți, 8 aprilie, cheile celor 51 de microbuze școlare electrice achiziționate de Consiliul Județean Sălaj, din fonduri europene.
„Astăzi este un moment deosebit de important pentru județul nostru. Mă bucur foarte mult că proiectul început în 2023 a ajuns în etapa în care microbuzele școlare sunt livrate către comunitățile sălăjene. Obiectivul nostru a fost să oferim elevilor din județ șansa la un transport modern, sigur și prietenos cu mediul, și, totodată, acces facil la educație pentru toți copiii, indiferent de zonele din care ei provin. Bucuria este cu atât mai mare cu cât am reușit să achiziționăm 51 de astfel de microbuze, în timp ce alte județe, din aceiași bani, au cumpărat doar jumătate. A fost un efort comun, iar succesul îl trăim împreună”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu.
Președintele le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la reușita acest proiect: Guvernului României, Ministerului Educației, fostului ministru Ligia Deca, primarilor care s-au alăturat demersului, echipei din C.J. Sălaj, precum și furnizorului.
„Prin implicare și printr-o bună colaborare am reușit să aducem în județ peste 7 milioane de euro, bani care înseamnă nu doar modernizarea flotei de transport școlar, ci o investiție în viitorul copiilor noștri”, a conchis Dinu Iancu-Sălăjanu.
Microbuzele destinate transportului elevilor din județ au o capacitate de 16+1 locuri, sunt dotate cu facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități și beneficiază de tehnologii de siguranță modernă care oferă asistență șoferului pentru evitarea unor situații care pot conduce la accidente rutiere.
Proiectul în valoare de 7,2 milioane de euro a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Lista UAT-urilor beneficiare:
Orașele Cehu Silvaniei, Șimleu Silvaniei, comunele Agrij, Almașu, Băbeni, Bălan, Bănișor, Bobota, Bocșa, Boghiș, Buciumi, Chieșd, Cizer, Coșeiu, Crasna, Creaca, Crișeni, Cuzăplac, Dobrin, Dragu, Fildu de Jos, Gâlgău, Gârbou, Hereclean, Hida, Horoatu Crasnei, Ileanda, Ip, Letca, Lozna, Marca, Măeriște, Mirșid, Năpradea, Pericei, Plopiș, Românași, Rus, Sălățig, Sânmihaiu Almașului, Someș Odorhei, Surduc, Șamșud, Șărmășag, Șimișna, Treznea, Valcău de Jos, Vârșolț, Zalha și Zimbor, precum și de la un centru școlar de educație incluzivă din subordinea administrației județene.
Foto: Facebook/Consiliul Județean SălajGALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Topan Alexandru
18.04.2025Verificarea și informarea ...curățarea se face la ieșire din sezonul rece pentru că hornaru nu o să facă față solicitărilor !
la articolul Trei incendii generate de coșurile de fum la sfârșit de săptămână, lichidate de pompierii sălăjeni
Istefan Annamaria
15.04.2025Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?
la articolul Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei
Dan Doghi
09.04.2025O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...
la articolul Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană
Maria Dobre
08.04.2025Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
COMENTARII