
Bătaie ca-n filme într-un local din Miheșu de Câmpie. 4 persoane reținute de polițiști
Polițiștii din Zau de Câmpie au reținut 3 tineri, cu vârste cuprinse între 23 și 28 de ani, și un bărbat de 37 de ani, care ar fi exercitat acte de violențe asupra altor bărbați în timp ce se aflau într-un local public din Miheșu de Câmpie.
La data de 30 noiembrie 2024, în cursul nopții, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în interiorul unui local din Miheșu de Câmpie, are loc un scandal, cu implicarea mai multor persoane.
La fața locului, au fost dirijate echipaje ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în vederea aplanării conflictului, în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii deplasați la locația în cauză, stabilindu-se că patru bărbați, de 23, 25, 28 și 37 de ani, din Șăulia și Grebenișu de Câmpie, ar fi agresat alți trei bărbați.
În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie au dispus, la data de 3 decembrie 2024, reținerea celor patru bărbați, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Atragem atenția că faptele de agresiune fizică, precum și acțiunile care conduc la tulburarea ordinii și liniștii publice reprezintă infracțiuni prevăzute și pedepsite de Codul Penal care pot atrage ani de închisoare, iar in cazul comiterii mai multor infracțiuni, pedepsele pot fi cumulate.
Recomandări preventive:
1.Evitați comportamentele agresive
Reacțiile impulsive sau provocările nu justifică faptele violente, mai ales în spațiile publice .
2.Respectați normele de conviețuire socială
Orice comportament agresiv într-un spațiu public nu doar că afectează victimele, ci poate pune în pericol siguranța și bunăstarea comunității.
3.Conștientizați riscurile la care vă expuneți
Pedepsele penale pot afecta semnificativ șansele de angajare, accesul la anumite profesii sau imaginea socială a unei persoane și viitorul personal.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Dan Doghi
09.04.2025O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...
la articolul Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană
Maria Dobre
08.04.2025Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
Ana Guțu
01.04.2025Cred că ar trebui sa verificați mai bine bibliografia domnul senator Pintea,nu sa luați articolul de la alți jurnaliști.dar daca va este așa greu sa verificați va informez eu, domnul senator are liceul,nu 8 clase sau școala specială așa cum se speculează.ar trebuie sa ...
la articolul Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?
bizoffice.ro
30.03.2025Oare ce se intampla de tot fug de acasa minorele astea?
la articolul Minoră plecată voluntar de la domiciliul său din Huedin. Dacă ați văzut-o, sunați la 112!
COMENTARII