Autorizația de construire a noului Institul al Inimii din Târgu Mureș a fost emisă, în sfârșit, de organele competente

După mai multe luni de eforturi ale specialiștilor din instituțiile implicate în proiectul construirii noului sediu al Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș (IUBCVT), dar și întâlniri de lucru repetate ale prefectului județului Mureș, dr. Ovidiu Butuc, cu toată echipa de proiect, noua clădire a Institulului Inimii are autorizație de construire.

În consecință, pot începe lucrările la noua clădire a IUBCVT Târgu Mureș, iar calendarul proiectului finanțat prin PNRR va fi respectat, tocmai pentru ca la mijlocul anului viitor specialiștii în bolile inimii să înceapă activitatea în noua casă.

„Inima va avea propriul său centru de excelență în județul Mureș. Mii de copii din întreaga țară își vor găsi în continuare salvarea la Institutul Inimii, aici unde proiectul visat de generații întregi de specialiști prinde viață și devine realitate, pas cu pas, prin muncă de echipă. Instituția Prefectului a contribuit activ la faza obținerii documentației necesare pentru amenajarea de șantier și mai apoi pentru autorizația de construire, ca un liant între echipa de proiect și instituțiile avizatoare, reușind astfel să evităm blocajele birocratice.

Noul sediul al Institutului Inimii este principalul proiect finanțat prin PNRR în județul Mureș și asumat de noi toți ca un proiect de județ. Îi felicit pe toți cei care, cu devotament și abnegație, au muncit la acest proiect. Felicitări întregii echipe a Institutului și spor la treabă echipei de constructori”, a afirmat prefectul județului Mureș, dr. Ovidiu Butuc.

Anual, echipa Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş realizează 1.000 de intervenţii chirurgicale cardiovasculare, dintre care peste 250 la copii. Proiectul clasat pe primul loc la nivel național în categoria de investiții finanțate prin PNRR prevede o licitație pentru proiectare și execuție, respectiv o a doua licitație pentru echipare, dotare și digitalizare.

Structura prevede cinci etaje, pe lângă subsol și demisol, 85 de saloane, bloc operator cu patru săli de operație, trei săli de angiografie și două săli de electrofiziologie. Termenul de finalizare a lucrărilor este primăvara anului 2026.

Foto: Facebook/ Instituția Prefectului - Județul Mureș

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Topan Alexandru

18.04.2025

Verificarea și informarea ...curățarea se face la ieșire din sezonul rece pentru că hornaru nu o să facă față solicitărilor !

Trei incendii generate de coșurile de fum la sfârșit de săptămână, lichidate de pompierii sălăjeni

Istefan Annamaria

15.04.2025

Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?

Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei

Dan Doghi

09.04.2025

O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...

Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană

Maria Dobre

08.04.2025

Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...

Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing