Accident feroviar lângă Bistrița. Un bărbat de 44 de ani a ajuns la spital

Un accident feroviar a avut loc marți după-amiază în localitatea Unirea, în urma acestuia o persoană având nevoie de îngrijiri medicale, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU, accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Bisericii, unde o mașină a fost lovită de tren.

La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Echipajele medicale au acordat primul ajutor unui bărbat.

”Bărbatul a fost găsit în afara autoturismului, prezenta un traumatism cranian. După stabilizare, a fost transportat de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea investigații medicale“, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

În tren se aflau mecanicul și două persoane, dar acestea nu au nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE 

“Astăzi, 25 februarie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, cei ai Biroului Rutier și Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident feroviar în Bistrița, cartierul Unirea. Din primele date, la o trecere la nivel cu calea ferată din cartierul Unirea, semnalizată cu indicator rutier, un autoturism condus de un bărbat 44 de ani din Unirea, a fost acroșat de trenul InterRegio călători 10.625 care circula pe relația Bistrița Bârgăului – Bistrița. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Atât conducătorul auto, cât și mecanicul locomotivei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Topan Alexandru

18.04.2025

Verificarea și informarea ...curățarea se face la ieșire din sezonul rece pentru că hornaru nu o să facă față solicitărilor !

Trei incendii generate de coșurile de fum la sfârșit de săptămână, lichidate de pompierii sălăjeni

Istefan Annamaria

15.04.2025

Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?

Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei

Dan Doghi

09.04.2025

O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...

Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană

Maria Dobre

08.04.2025

Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...

Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing