480 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii bistrițeni

480 de kilograme de articole pirotehnice, ridicate în vederea continuării cercetărilor, pentru comercializarea articolelor pirotehnice unor minori.

La data de 24 decembrie a.c., în cadrul verificărilor desfășurate pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, polițiștii s-au sesizat cu privire la comiterea infracțiunii de comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, prevăzută de Legea 126/1995.

Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 65 de ani din Bistrița care, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din Bistrița, autorizată să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice, ar fi comercializat articole pirotehnice din categoria P1 către persoane minore.

 Totodată, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au indisponibilizat cantitatea de 480 de kilograme de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de comercializarea de articole pirotehnice către persoane sub 18 ani.

 Polițiștii reamintesc: Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani este infracțiune! Totodată, vă sfătuiesc să achiziționați astfel de articole doar dacă sunt permise de lege și de la societăți autorizate.

 Articolele pirotehnice permise publicului larg sunt doar cele din categoria F1 – articole pirotehnice de divertisment cu nivel de risc foarte scăzut și nivel de zgomot neglijabil, gen artificii, steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți și P1- articole pirotehnice altele decât articolele pirotehnice de divertisment și articole de scenă, care prezintă un risc scăzut.

 Pentru utilizarea artificiilor și petardelor în condiții de siguranță, verificați dacă aceste produse au inscripționate în limba română denumirea, clasa/categoria din care fac parte, instrucțiuni de folosire, termenul de garanție și, foarte important, pericolele care pot apărea odată cu păstrarea sau manipularea lor necorespunzătoare.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Topan Alexandru

18.04.2025

Verificarea și informarea ...curățarea se face la ieșire din sezonul rece pentru că hornaru nu o să facă față solicitărilor !

Trei incendii generate de coșurile de fum la sfârșit de săptămână, lichidate de pompierii sălăjeni

Istefan Annamaria

15.04.2025

Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?

Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei

Dan Doghi

09.04.2025

O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...

Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană

Maria Dobre

08.04.2025

Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...

Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing